Nu mă număr printre cei care-i culeg scamele de pe sacou președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care-i ridică osanale și care îl aplaudă de fiecare dată când deschide gura. Din contră. Însă, trebuie să fii rău intenționat, să ai obrazul gros sau să fii surd și orb ca să nu observi că domnul Flutur se pricepe de minune să gestioneze situațiile de criză și că se implică total atunci când este nevoie.
Gheorghe Flutur a reușit să-i aducă la Suceava pe președintele României, Traian Băsescu, pe primul-ministru, Emil Boc, și pe miniștrii Elena Udrea, Radu Berceanu șiGabriel Oprea. Chiar dacă domnul Băsescu n-a făcut mare brânză, ci mai multe glumițe de vapor, dacă domnul Berceanu a arătat încă o dată că este mai arogant decât prevede legislația șmecherească în vigoare și dacă domnul Boc s-a minunat la inundații ca un elev de clasa a III-a care a ajuns pentru prima dată, cu clasa, la teiul lui Eminescu, vizitele acestora au contribuit, cât de cât, la ridicarea moralului sinistraților care se pierduse pe undeva prin mâlul adus de viituri. Totodată, văzând cu ochii lor ce s-a întâmplat, trebuie că demnitarii au fost sensibilizați și că vor fi mai darnici în a oferi ajutoare.
În ceea ce o privește pe Elena Udrea, aceasta a reușit din nou să se pună într-o lumină proastă, dar de data aceasta a fost „ajutată” de un jurnalist care a pus o întrebare nepotrivită într-o situație de criză, o întrebare ce se referea la brand-ul de țară. Pe de altă parte, trebuie să fiu corect și să recunosc că vizita doamnei Udrea a adus și ceva concret: mai multe mașini încărcate cu alimente și cu materiale de construcții.
Revenind la Gheorghe Flutur, acesta a bătut drumurile pline de glod ale județului fără încetare, iar în localitățile în care ajuns a intrat în fiecare casă care i-a ieșit în cale și a stat de vorbă cu oamenii plânși. Și pentru că vorba bună nu ajută prea mult la ieșirea din sărăcie a omului sărăcit de vremuri și de vreme, domnul Flutur a lăsat mici ajutoare, constând în alimente și apă. Totodată, vicepreședintele PD-L la nivel național Gheorghe Flutur a dat multe telefoane în țară la colegii lui partid pentru a trimite ajutoare, iar președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a sunat pe alți președinți de consilii județene cerându-le același lucru, iar camioanele cu alimente și cu materiale de construcții au început să vină. Totodată, domnul Flutur a pus instituțiile statului în mișcare, a cerut Instituției Prefectului să demareze controale la iazuri și i-a dat peste degetele cu care învârtea micii pe grătare primarului municipiului Rădăuți, Aurel Olărean. Că domnul Flutur face toate aste doar din suflet sau și din motive politice este mai puțin important. Important e că o face.
P.S. Îi rog pe cei care se vor grăbi să mă înjure pentru articolul laudativ pe care l-am scris la adresa lui Gheorghe Flutur ca înainte să o facă să ia o mică pauză și să citească alte comentarii care-l au ca personaj pe Gheorghe Flutur și pe care le-am publicat în „Monitorul de Suceava”. Mulțumesc.