Gheorghe Flutur le-a cerut prefecților să grăbească analizarea dosarelor depuse la Legea 247/2005 privind proprietatea



Odată expirat termenul de depunere a notificărilor la Legea 247/2005 privind proprietatea, ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, le-a solicitat prefecților să „intre în linie dreaptă” și să urgenteze analizarea dosarelor depuse de cetățeni prin care se solicită retrocedarea de terenuri. Flutur a spus că la începutul fiecărei luni, prefecții din județele țării trebuie să informeze ministerul pe care îl conduce cu suprafețele de teren validate. „Trebuie să știm exact ceea ce s-a făcut la nivelul fiecărui județ. Acolo unde sînt neclarități, trebuie să se solicite sprijin și lămuriri din partea autorităților centrale care se ocupă de legea proprietății”, a spus ministrul agriculturii. El a ținut să sublinieze faptul că acolo unde primarii nu vor să aplice prevederile legii, și întîrzie procesul de retrocedare, prefecții „au mînă liberă” pentru a aplica sancțiunile prevăzute de Legea 247. Gheorghe Flutur a mai afirmat că pînă în momentul de față 1% din primarii din România au fost deja sancționați pentru că nu s-au implicat în rezolvarea cererilor de retrocedare.
Legat de județul Suceava, trebuie spus că la expirarea termenului de depunere a notificărilor au fost depuse 26.304 cereri de retrocedare pentru o suprafață de teren de 322.504 de hectare. Din acestea, 15.418 de cereri au fost depuse pentru o suprafață de aproximativ 25.800 hectare de teren agricol, diferența reprezentînd terenuri cu vegetație forestieră.