Investiție

Gheorghe Flutur: În Parcul Tehnologic din Siret se vor întâlni cercetarea cu practica

În orașul Siret va fi construit un parc tehnologic
În orașul Siret va fi construit un parc tehnologic

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în cursul zilei de vineri a făcut o analiză a lucrărilor la Parcul Tehnologic care se construiește în orașul Siret. Gheorghe Flutur a spus că acest parc va fi construit printr-un proiect european de 4,3 milioane de euro. Flutur a amintit că în cadrul acestui proiect a fost încheiat un parteneriat între Primăria Siret, Consiliul Județean și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. „Aici va fi un parc, din care din cele 16 hectare dorim să ridicăm pe aproape un hectar de teren mai multe construcții pentru un parc tehnologic, în care să fie puse în aplicare invențiile și inovațiile de la Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava, care este campioană la așa ceva. Aici vrem să realizăm o legătură între cercetare și producție. E un proiect curajos pe fonduri europene și acesta este de fapt viitorul. Aici va trebui să se întâlnească cercetarea, știința, cu practica”, a precizat președintele CJ Suceava. El a spus că în momentul de față se lucrează pentru finalizarea rețelelor de utilități, apă, canalizare, curent electric și gaz metan. „Sperăm ca în perioada următoare să se ridice și acele construcții pe circa 7.000 de metri pătrați pentru parcul tehnologic”, a declarat Gheorghe Flutur.
În cadrul proiectului se va realiza o construcție în care va funcționa un Centru de inovare și instruire, un modul IT și un modul specific activității de fabricație și teste de laborator pentru componente industriale.
Obiectivul Parcului Științific și Tehnologic este de a asigura transferul tehnologic al rezultatelor cercetării, formarea tinerilor din județul Suceava pentru activitatea de cercetare, stimularea potențialului inovativ și tehnico-științific al cercetătorilor și studenților din universitate, atragerea de fonduri și companii, inclusiv companii străine, pentru activități în cadrul Parcului.

Recomandări

Robotul care detectează atât amenințările fizice, cât și cele digitale, dezvoltat la Suceava, de o echipă de la USV

Orașul Siret celebrează Ziua Mondială a Educației prin investiții de peste 15 milioane de euro realizate în unitățile de învățământ