Într-una din serile acestea, de după puzderie de zile și nopți în care se afirmase ca dealer și cenzor inegalabil al culturii de toloacă, Gheorghe Flutur a ieșit pe ecranul unei televiziuni locale, pentru a desfășura un „atac frontal” asupra problemelor județului Suceava, altele decât „ia cârnatul, neamule, haida dâra-dârî-da!”, pe care tot el îl gestionează.
Era și părea bărbat fain și preocupat de binele obștesc Gheorghe Flutur, cu trei cute mărunte, meditative, încrustate pe frunte, în dreapta, sus, cu ochii mai puțin tăioși ca altădată, cu discurs excelent, bine și dezinvolt ritmat, încât chiar și eu, care disting binișor albul și negrul, mai că îl credeam când îl auzeam postulând că albu-i negru și viceversa, ba chiar simțeam imboldul de a simpatiza și cu această nouă răstălmăcire cromatică.
Flutur este politician, are anvergură și poate trece oricând, lejer, cu șenilele peste mulțimea de gură-cască din opoziția locală, mai ales că pare să fi deprins și ceva din diplomația de odinioară a prietenului meu și a cumătrului său, Gavril Mîrza, cel care, în fapt, a și păscut vaca pe care o mulge, acum, păstrând pentru sine doar smântâna, Gheorghe Flutur.
Flutur are o inteligență nativă, așa cum are și instincte înnăscute de luptător politic, cele două armuri (magnetismul și, respectiv, sintagma devastatoare în caricaturizarea adversarului), garantându-i victorii județene la nesfârșit, în cazul în care se va mulțumi să rămână doar un baron provincial și nu va atenta, năzbâtios și riscant, la „coroana regală” a puterii supreme în partid și în stat. Bucureștii sunt periculoși, adevărați vulcani noroioși, care-l pot înghiți, pe neașteptate și pentru totdeauna. Aici, Flutur e puternic și așa va rămâne vreme de decenii, contând mult, din postură baronică, și în babilonicul București.
Maestru de scenă inegalabil, Flutur știe să-și pună imaginea în valoare, în contrast cu abulicul ridicol al adversarilor (în imaginile reportericești de la o manifestare de tip „ia cârnatul, neamule, haida dâra-dârî-da!”, Flutur apărea triumfător și mesianic, ba și mărturisit preocupat de problemele mari ale zonei, în vreme ce opoziția județeană, Stan-Nechifor, filmată și dintr-un unghi sictirist, părea nevolnică, decăzută și cu mâna întinsă după firimituri electorale). Flutur pare, pe fondul puterii lui de muncă de neegalat, un dedicat binelui obștesc, în vreme ce adversarii lui transpar public, grație profesionalismului cohortei de operatori particulari, aflați în slujba lui Flutur, bieți cerșetori, care stau cu mâna întinsă la ospățul gospodăresc al lui Flutur, la care numai dumneavoastră, poporul, ați avea întâietate și statut de invitați de onoare.
Cam în aceleași seri, pe ecranul televiziunii lui, dar care nu este a lui, deși îi aparține, „băi ș’ anu’ o trecut” Băișanu încerca să-l imite pe Flutur, chinuindu-se să dea bine și preocupat, dar fără țesătura aceea fină de cute gânditoare (se obțin prin ridicarea sprâncenei, nu prin cugetare) și fără replica spumoasă, când sfârc de bici, când șipot de lumină, a lui Gheorghe Flutur. Băișanu poza în preocupatul de binele național, în vreme ce Flutur, pe celălalt ecran, poza în aliatul gospodarului județean. Băișanu atârna sumbru pe ecran, Flutur pătrundea luminos în case și pornea taifas cu gospodarul, care, în mod firesc, se simțea și rămâne să se simtă obligat. Pentru că, vorba lui Nicolae Cârlan (singura lui vorbă inteligentă), Flutur știe cum să te lase cu buzunarele goale și încă să i te mai simți dator, după aceea. Talentul acesta ține de politică, iar Flutur este politician.
„Pozele” lui Gheorghe Flutur au și un fundament al faptei, hărnicia și dăruirea lui în situații limite (gestionarea situației în vremea inundațiilor și în vremea reconstrucțiilor de după, de pildă) justificându-l și drept personaj obștesc, deci ca „unul de-al nostru” și „pentru noi”. Nu-i de datoria mea nici să confirm, nici să spulber acest fundament, eu doar constat o iluzie, iluzia într-un viitor al unui popor care pășește, zi de zi, printr-o apocalipsă proprie, care nu se va sfârși niciodată. Adversarii lui Flutur nu știu nici măcar să pozeze, imitatorul lui Flutur, „băi ș’ anu’ o trecut”, descalificându-se prin ieftinătatea surogatului. Prin urmare, Gheorghe Flutur este și rămâne viitorul pe care îl meritați pe deplin, iar eu nu regret nimic, pentru că am o colaborare bună și cu domnia sa. Atât: o bună colaborare. În fond, întotdeauna m-am și priceput, dar am știut să și pierd pentru a-mi impune dreptul meu la bune colaborări.
