Mesaj de 1 Decembrie

Gheorghe Flutur face un apel pentru promovarea puternică a produselor românești



Gheorghe Flutur: „Trebuie să se facă mai mult pentru promovarea turismului, a peisajelor, a tradițiilor, a tuturor valorilor și produselor românești”
Gheorghe Flutur: „Trebuie să se facă mai mult pentru promovarea turismului, a peisajelor, a tradițiilor, a tuturor valorilor și produselor românești”

Liderul democrat-liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, care candidează din partea ARD pentru funcția de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, a făcut un apel pentru promovarea mai puternică a produselor românești și pentru încurajarea consumatorilor să cumpere cu precădere ce se produce în România.
„Trebuie să se facă mai mult pentru promovarea turismului, a peisajelor, a tradițiilor, a tuturor valorilor și produselor românești. Sper ca anul viitor, 1 Decembrie să ne găsească cu o țară a regiunilor construite pe provincii istorice, care să se dezvolte echilibrat, ținându-se cont de specificul fiecărei zone. Suceava și Bucovina trebuie să aibă un cuvânt mai greu în viața politică, socială și economică a țării. La mulți ani, România! La mulți ani, Suceava!”, a fost mesajul lui Gheorghe Flutur de 1 Decembrie.
În mesajul transmis de Ziua Națională a României, Gheorghe Flutur a mai amintit și de temele pe care le-a susținut încă din timpul mandatului de președinte al Consiliului Județean Suceava, respectiv promovarea puternică a Bucovinei și a produselor autohtone. Reamintim că liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost cel care a inițiat constituirea Asociației „Produs în Bucovina”, iar recent a demarat o campanie de strângere de semnături „Suceava – capitală de Regiune”. Gheorghe Flutur a mai declarat că pentru astfel de proiecte face apel la toți liderii politici să i se alăture, indiferent de partidul pe care îl reprezintă.
„Aceste zile de evocare a Unirii îmi oferă prilejul să amintesc faptul că Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu Țara, la 28 noiembrie 1918. Iată de ce și în prisma acestui fapt istoric, consider că mai marii acestor vremuri trebuie să țină cont de propunerea noastră și de voința oamenilor de pe aceste meleaguri, «Suceava – capitală de regiune»”, a mai declarat Flutur.