Gheorghe Flutur, dator să scape Suceava de Petru Luhan



În momentul în care Petru Luhan atinsese cele mai înalte cote ale penibilului, Gheorghe Flutur, rușinat de ceea ce făcuse, i-a făcut acestuia vânt în Parlamentul European. Astfel, cetățeanul originar din Măneuți, care are pretenții de domn de Capitală, a ajuns de la un salariu de peste 100 de milioane de lei vechi pe lună la un venit lunar de 20.000 de euro. Atât a spus liderul PDL, Vasile Blaga, că învârte un membru al Parlamentului European. Pe vremea când liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, era președintele Consiliului Județean, iar democrat-liberalii dominau copios scena politico-administrativă a țării, acesta l-a adus de nicăieri pe Petru Luhan și l-a cocoțat în scaunul de administrator public al județului Suceava. Când nu făcea nimic, domnul Luhan se dădea în spectacole ieftine și, de aceea, autorul moral al nemeritatei ascensiuni a lui Petru Luhan, Gheorghe Flutur, pentru a nu mai fi pus în situații jenante, i-a găsit acestuia un loc eligibil pe lista pentru Parlamentul European. În loc să-și vadă cumincior de treabă și să mulțumească Domnului că el, un cetățean oarecare din Măneuți, a ajuns să se plimbe prin Bruxelles și pe la Strasbourg cu cardul plin de bani, domnul Luhan a început să se dea interesant prin străinătate, dar mai ales prin cafenelele din București și prin ziarele viu colorate. Simțind că Petru Luhan are o capacitate extraordinară de a fi penibil, cel mai tabloidizat post de televiziune din România, RTV, a început să-l invite pe acesta pe la emisiuni. Și n-a greșit, domnul Luhan dând dovadă că are un talent uriaș de a se face de râs. Zilele trecute, președintele PDL, Vasile Blaga, spunea că unii europarlamentari ai partidului s-ar putea să nu se mai regăsească pe lista viitorilor candidați democrat-liberali pentru Parlamentul European. Domnul Blaga a spus că pe liste nu ar mai trebui să fie trecuți europarlamentarii care nu s-au implicat în campania electorală pentru alegerile din 9 decembrie. Este și cazul eurodeputatului PDL de Suceava, Petru Luhan, care, în timp ce democrat-liberalii nu mai știau ce să facă pentru ca partidul să nu moară de tot, încerca să fie simpatic, dar fără să-i reușească, la o emisiune culinară. Referitor la viitorii candidați pentru Parlamentul European, Vasile Blaga a spus că „organizațiile județene au termen două săptămâni pentru a-i transmite domnului secretar general Flutur propunerile, urmând ca noi să le prezentăm în Biroul Permanent Național”. Acum, Gheorghe Flutur are șansa să-și repare greșeala pe care a făcut-o atunci când l-a promovat în două rânduri pe Petru Luhan. Dacă domnul Flutur nu-l va scoate pe domnul Luhan de pe listă, atunci nu va avea nici o scuză și va demonstra că, de fapt, și-a bătut joc cu bună știință de sucevenii care au votat cu PDL la alegerile din 2008 pentru Consiliul Județean și la alegerile pentru Parlamentul European.