Gheorghe Flutur anunță o finanțare de peste 100 de milioane de euro pentru construcția unui spital de copii la Suceava



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat o finanțare de 100 de milioane de euro pentru construcția unui spital de copii nou în municipiul Suceava. Gheorghe Flutur a spus că în ședința de vineri, Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă va dezbate și va aproba o ordonanță de urgență pentru finanțarea unor spitale publice din fonduri europene și din credite externe. „Vreau să vă informez că s-a finalizat documentația pentru Spitalul de Copii de la Suceava. Și aici am speranța să obținem cel puțin 100 de milioane de euro la cea mai mare investiție din ultima perioadă pentru județul Suceava, pentru sistemul de sănătate”, a precizat Flutur. El a adăugat că noul spital de copii va fi construit în curtea Spitalului Vechi, în zona blocurilor ANL. Spitalul va fi construit pe o suprafață de teren de 5.100 metri pătrați, va avea șase etaje. Unitatea spitalicească pentru copii va avea aproximativ 500 de paturi, din care 124 de paturi vor fi pentru aparținători. „Vom avea un sistem de urgență propriu, un număr de locuri pentru internări de zi, adică de scurtă durată și dotări de ultimă oră. Inclusiv partea de maternitate va fi integrată în acest nou spital de copii de la Suceava. Vreau să precizez că ne luptăm de mulți ani pentru acest spital, iar documentația a fost făcută cu bani de la Compania Națională de Investiții”, a declarat șeful administrației județene. El a adăugat că a avut discuții la Ministerul Fondurilor Europene și a primit asigurări că sunt șanse să fie alocate fonduri pentru finanțarea Spitalului de Copii de la Suceava. „Vineri se va dezbate această ordonanță de urgență și sunt convins că se va aproba cadrul de finanțare a acestor proiecte, pentru că sunt mai multe investiții în țară. Dar la Suceava avem acest spital de copii. Mai avem un spital de boli infecțioase la care am ținut foarte mult să găsim surse de finanțare. De aceea eu sunt optimist că vom obține o sumă importantă de bani pentru a demara lucrările”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că Spitalul Județean Suceava au început lucrările la noul pavilion al spitalului de oncologie, finanțarea fiind asigurată de Consiliul Județean Suceava. Flutur a precizat că acest spital va avea aproape 100 de paturi, inclusiv pentru aparținători, un ambulatoriu și un compartiment pentru îngrijiri paliative. Gheorghe Flutur a spus că investiția în noul pavilion de oncologie este de aproape 10 milioane de euro.
El a mai afirmat că începând din 2009, de când Consiliul Județean a preluat Spitalul Județean Suceava, valoarea investițiilor în această unitate spitalicească se ridică la peste 80 de milioane de euro. „La asta adăugăm valoarea unui spital de copii care înseamnă peste 100 de milioane de euro, spitalul de oncologie, de 10 milioane de euro și spitalul de boli infecțioase. Peste toate astea dorim ca spitalul de la Suceava să se transforme în spital clinic universitar. Avem aprobarea Ministerului Educației, am discutat și la Ministerul Sănătății să obținem această aprobare, iar în curtea spitalului se construiește Facultatea de Medicină și pentru ca în felul acesta Suceava să devină un centru universitar și o zonă cu investiții puternice în domeniul sănătății, așa cum am făcut în ultimii ani. Vestea bună pentru suceveni este că suntem în linie dreaptă pentru mult așteptatul spital de copii de la Suceava. Au fost multe bătălii de convingere pentru cei care trebuie să deschidă punga și pentru județul Suceava și îmi exprim speranța că în perioada imediat următoare vom putea începe lucrările și pentru spitalul de copii”, a încheiat Gheorghe Flutur.



Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea
Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj
Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”
Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei