Președintelui Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, i s-a conferit, de către Societatea Artiștilor și Amicilor Artelor Plastice din Bucovina (SAAAPB), titlul de „Amic al artelor plastice bucovinene”.
În cadrul manifestării dedicate Zilei Artelor Plastice Bucovinene, organizată sub egida CJ Suceava, vineri 28 ianuarie a.c. la Muzeul de Istorie, manifestare care înregistrează în premieră prezentarea expoziției retrospective de pictură a artistului plastic Teodor Tatos (1901-1985), președintele Gheorghe Flutur i-a conferit graficianului Mihai Pânzaru PIM Premiul de excelență „Opera Omnia”, iar președintele în exercițiu al SAAAPB, Vasile Ilie, a înmânat titlurile „Pictorul anului 78 al artelor plastice bucovinene”, artistului plastic Cătălin Alexandru Chifan („pentru desăvârșire profesională în pictură”) și artistei plastice Doina Catargiu („pentru performanțe inegalabile în a picta lumina”).
Cu acest prilej SAAAPB, care l-a înscris ca membru de onoare pe președintele CJ Suceava, i-a conferit titlul de „Amic al artelor plastice bucovinene” pentru „implicare în sprijinirea fenomenului artistic bucovinean”.
În prezența primului președinte al SAAAPB, Gheorghe David și a președintelui în exercițiu Vasile Ilie, s-a anunțat faptul că Gheorghe Flutur va veni în fruntea societății „în anul 80 de la înființarea acesteia”.
O dată cu diploma de conferire a titlului de „Amic al artelor plastice bucovinene”, Gheorghe Flutur a primit în dar câte o lucrare realizată de cei trei artiști premiați, lucrarea lui Mihai Pânzaru PIM fiind un portret grafic al președintelui CJ Suceava.