Gheorghe Flutur a fost ales la conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est

Gheorghe Flutur revine la conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
Gheorghe Flutur revine la conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est

Șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, a fost ales, luni, președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Nord-Est, pentru anul 2023. Gheorghe Flutur a mai deținut această funcție în perioada 2008-2012. În funcția de vicepreședinte al CDR Nord-Est în anul 2023 a fost aleasă Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
După alegerile de luni, Gheorghe Flutur a spus că în anul 2023 va debuta Programul Operațional Regional POR 2021-2027, perioadă în care, pentru cele șase județe din Regiunea de Nord-Est, este disponibilă suma de 1,75 miliarde de euro.
„Mi-am propus ca pentru anul 2023 să urgentăm ghidurile și procedurile pentru a se putea semna contracte și a începe lucrări. Mă refer în primul rând la capitolul accesibilitate, respectiv drumuri județene. Pentru noi avem în vedere legătura între municipiul Fălticeni și orașul Gura Humorului cu zona Mălini, unde ne propunem modernizarea drumului, cât și pod nou peste apa Moldovei la Mălini”, a spus Flutur. El a adăugat că pentru anul viitor sunt prevăzute și proiecte pentru capitalele de județ pentru mobilitate urbană, pentru care municipiul Suceava are proiecte de peste 60 de milioane de euro.
Gheorghe Flutur a mai declarat că o noutate adoptată luni este că și celelalte municipii vor primi fonduri prin procedura de prealocare, respectiv Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.
„De asemenea, avem în vedere proiecte pe digitalizarea administrației publice în vederea îmbunătățirii raportului cu populația și cu agenții economici.
Alte proiecte care vor intra la finanțare se referă la anveloparea clădirilor și reabilitarea termică, proiecte în domeniu educației – infrastructura de școli, proiecte pe turism cultural, balnear și agrement”, a precizat președintele CDR Nord-Est. El a mai adăugat că, în același timp, sume mari de bani se vor aloca mediului de afaceri pe IMM-uri, în competitivitate, cercetare, inovare, dezvoltare competențe, în valoare de 357 milioane de euro.

Recomandări

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale