Cea de-a XIV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, care s-a desfășurat zilele trecute la Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, mi-a prilejuit o reîntâlnire cu pictorul ieșean Gheorghe Ciobanu, un reprezentant al artei naive din România.
Bunul simț țărănesc
Ne-am revăzut după șapte ani de la expoziția pe care-a avut-o, împreună cu o reprezentantă a genului, vasluianca Paula Iacob, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului (septembrie 2002).
Gheorghe Ciobanu a fost o prezență aparte în târgul de meșteri sucevean.
S-a așezat tocmai în capătul aleii pe care s-au înșiruit, de o parte și de alta, meșteșugarii, artizanii și comercianții veniți din toate colțurile țării.
Dar câți dintre ei erau cu adevărat țărani? Bunul simț țărănesc, sfiala, prudența și plăcerea de contemplare de la distanță l-au determinat să se așeze cât mai departe.
„De pălăria de paie trebuie să ai grijă, ca să nu ți-o mănânce vaca”
Îmbrăcat în straie țesute din fibre naturale, de in și cânepă (cânepa îi place cu osebire și are pentru ea și-o strigare: „Dați-ar bunul Dumnezeu / Binele ce ți-l vreau eu / De la smulsul cânepii / Pân’ la ruptul cămeșii”), încins cu brâu colorat și cu opinci în picioare, Gheorghe Ciobanu m-a întâmpinat cu fața luminată de zâmbet și m-a poftit să mă așez pe iarbă.
Și-a descoperit creștetul și și-a așezat pălăria de paie în preajmă, aruncând o privire piezișă în lături. Știu de ce! Mi-a spus cândva, șugubăț, Conu’ Jorj (pictorul George L. Ostafi) că „de pălăria de paie trebuie să ai grijă atunci când o ții la spate… ca să nu ți-o mănânce vaca”.
Un univers fabulos
Gheorghe Ciobanu și-a expus lucrările pe un spalier din lemn. Universul lui fabulos, agățat cu sfoară de cânepă, se legăna în bătaia vântului.
Pictorul-țăran are o filozofie foarte clară a existenței dublată de o miraculoasă ingenuitate.
Imaginile create de el au ceva exclamativ, o franchețe deosebită care te îmbie la un plonjon într-o lume lipsită de orice convenție.
O lume aflată parcă într-o veșnică sărbătoare; o lume rotundă a satului în care totul este strălucitor, copacii sunt încărcați de roade și flori, oamenii se odihnesc lângă căpițe de fân înmiresmate ascultând ciripitul păsărilor.
„Știu că toate astea sunt de la Dumnezeu!”
„Atâta frumusețe a pus Dumnezeu în lumea aceasta, anume pentru bucuria oamenilor, încât n-ar trebui să existe pe lume oameni triști, îngrijorați și răi”, spune el.
„Sigur, viața are barierele și încercările ei, dar trebuie să ne facem timp și să deschidem ochii larg, ca să conștientizăm frumusețea lumii, perfecțiunea creației divine. «Bucurați-vă! Iubiți-vă!», ne-a învățat Iisus Hristos, dar mulți dintre noi trăim plini de furie și ură. Ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți! Eu, când stau în genunchi și pictez, mă rog la Dumnezeu să-mi dea și mie puțină frumusețe să pun în tablourile mele. Iar când începe să se lege tabloul, să apară de sub pensulă, atunci simt o bucurie și o plinătate care mă vindecă de toate relele și mă face fericit. Și știu că toate astea sunt de la Dumnezeu!”.
„M-am mai «prostit» puțin între timp”
Gheorghe Ciobanu nu a venit la târg numai cu lucrările sale, ci și cu cele ale soției, care, de câțiva ani, a început și ea să picteze.
„În tablourile soției mele – spune el – starea de naivitate, de inocență e mai la ea acasă. Eu m-am mai «prostit» puțin între timp, am o construcție mai elaborată”.
Alături de lucrările pictate pe pânză erau expuse și câteva miniaturi, care aveau ca suport lemnul cioplit.
„Pictez înainte de a ști să pictez”
Gheorghe Ciobanu, care s-a născut în urmă cu 65 de ani în satul Bălțați, din județul Iași, pictează de mai bine de trei decenii.
În primii 15 ani nu a vândut nici un tablou, dar apoi, așa cum mărturisește el, „a răsărit soarele și pentru mine”.
„Pictez înainte de a ști să pictez”, spune Gheorghe Ciobanu adăugând, cu zâmbetu-i senin, că, la început, toți credeau că-i doar o „scrânteală” care-o să-i treacă. Nu s-a mai vindecat.
