Gheață pură pe Marte



Gheață cu un grad de puritate mare a fost descoperită în premieră la suprafața solului lui Marte, în cratere recent formate în urma impactului cu meteoriți, la jumătatea distanței dintre ecuator și polul nord al planetei roșii, au anunțat specialiștii NASA, citați de AFP.
„Știam că există gheață în subsolul lui Marte, la latitudini mari, dar am descoperit recent gheață și mai aproape de ecuator”, a declarat Shane Byrne, de la Universitatea din Arizona (SUA), unul dintre membrii echipei de cercetători.
Specialiștii au făcut descoperirea analizând datele transmise de o cameră video de înaltă definiție aflată la bordul sondei americane Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), situată pe orbita lui Marte.
„O altă descoperire surprinzătoare este faptul că gheața găsită pe fundul acestor cratere – apărute în urma recentelor coliziuni cu meteoriți – are o puritate foarte mare”, a adăugat cercetătorul, explicând că, până recent, se credea că în aceste zone gheața este amestecată cel puțin în proporție de 50% cu fragmente de roci.
Însă gheața descoperită în aceste zone are o puritate de circa 99%, a explicat Shane Byrne.
Utilizând mai multe instrumente aflate la bordul MRO, autorii descoperirii au putut detecta și confirma gradul mare de puritate al ghețurilor foarte strălucitoare găsite pe fundul noilor cratere, cu o adâncime ce variază de la 45 la 240 de centimetri, existente în cel puțin cinci locuri diferite pe Marte.
Descoperirile cercetătorilor NASA au fost prezentate într-un studiu publicat în revista Science.