Consumatorii români, alături de cei din Grecia, au resimțit anul trecut cel mai intens efectele crizei financiare și nivelul ridicat al datoriei țărilor de origine, dintre europeni, la polul opus aflându-se nemții, potrivit unei analize realizate de grupul GfK.
Grupul GfK a realizat o analiză la nivel european a consumului privat în 2010 și perspectivele pentru anul 2011. Conform prognozei GfK, consumul privat a crescut anul trecut cu 0,5%.
„Făcând o comparație la nivel european, germanii sunt de departe cei mai optimiști atunci când vine vorba de consum, în vreme ce românii și grecii o duc cel mai greu. În consecință, așteptările economice ale consumatorilor au fost tot negative: românii au fost în coada clasamentului în Europa, urmați de greci”, potrivit GfK.
În analiza companiei de cercetare se mai arată că guvernele din ambele țări se află sub o mare presiune internațională pentru a-și reduce deficitele bugetare, după ce au beneficiat de ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internațional, Băncii Centrale Europeane și UE.
„Rezultatul este reprezentat de reducerile drastice în domeniul serviciilor sociale și creșterile de taxe și impozite. În conformitate cu aceasta, așteptările consumatorilor din ambele țări privind veniturile au fost negative în anul 2010. Dispoziția de a cumpăra, de asemenea, a fost afectată de temerile consumatorilor privind viitorul”, se mai arată în analiza GfK.
Reprezentanții GfK România estimează că și 2011 va fi un an dificil pentru consumatorii români.
„Deși s-a scris și s-a vorbit destul de mult înainte de criză că România nu va avea de suferit, iată că suntem, împreună cu Grecia, cei mai afectați. Și 2011 se anunță un an foarte dificil, cu venituri reduse pentru populație și un nivel al pesimismului deasupra mediei europene”, a declarat, într-un comunicat, directorul general GfK România, Andi Dumitrescu.
Pe de altă parte, în Germania, s-a înregistrat anul trecut o creștere a vânzărilor atât pe segmentul produselor alimentare, cât și al celor nealimentare. De asemenea, nemții au cheltuit mai mult pe fiecare articol de îmbrăcăminte cumpărat și au avut tendința de a opta pentru produse de calitate superioară.
GfK prognozează creșteri pe aceste segmente și în 2011.
De asemenea, și în rândul polonezilor disponibilitatea de a cumpăra a atins o valoare pozitivă în comparație cu restul Europei, datorită creșterii PIB cu 3,5% anul trecut.
În Franța, plățile mai mari pentru asigurările sociale și orele de lucru mai puțin numeroase, ca urmare a săptămânii de lucru de 35 de ore impuse legal, își pun amprenta asupra competitivității economiei. „Consumatorii francezi se tem în prezent de o reducere majoră a nivelului lor de trai. Acest lucru se reflectă în indicele așteptărilor privind nivelul mediu al venitului în 2010 și predispoziția pentru a cumpăra a poporului francez, ambele scăzute”, se mai arată în analiza GfK.
În Marea Britanie, tendința de a cumpăraa scăzut anul trecut, iar valoarea medie a indicelui așteptărilor privind venitul a fost, de asemenea, negativă. „Sectorul public este cel mai mare angajator în Marea Britanie. Prin urmare, măsurile de austeritate ale guvernului au un efect important aici. În plus, înghețarea salariilor și o rată ridicată a inflației în comparație cu Germania au redus nivelul de trai al poporului britanic”, potrivit GfK.
Consumatorii italieni și cei spanioli au avut, de asemenea, anul trecut, o viziune pesimistă asupra perspectivelor economice.
Cu toate acestea, pentru anul 2011, cercetătorii se așteaptă ca, la nivel european, pentru gospodăriile private cheltuielile să crească cu 1,5%, și să aducă o contribuție semnificativă la creșterea economică.
Studiul GfK Euro Climate este realizat lunar în toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene pe un eșantion total de 39.900 de persoane și urmărește perspectivele populației asupra veniturilor familiei, a situației economice generale sau a inflației, precum și disponibilitatea de a cumpăra sau de a economisi.
Grupul GfK, prezent și pe piața din România, este una din cele mai mari organizații de cercetare de piață din lume. Compania își desfășoară activitatea în peste 100 de țări, având mai mult de 10.000 de angajați. Vânzările GfK s-au ridicat în 2009 la 1,16 miliarde euro.