Cineva spunea că muzeul este „o instituție care are menirea să întârzie timpul pentru ca noi să-l putem prinde din urmă”. Rămâne însă o temă de dezbatere, care s-ar cuveni abordată, dacă muzeul este o instituție care păstrează și expune obiecte într-un efort de a transmite o moștenire valorică și culturală având în prim plan vizitatorul sau inventarul de care dispune. Pentru că dacă ne referim la inventarul unui muzeu, acesta ne poate oferi o mulțime de surprize. Fără a risca să confundăm raritatea cu valoarea și vechimea cu originalitatea, o privire asupra listelor de inventar sau a fișelor de evidență a pieselor aflate în patrimoniul muzeal poate fi concludentă pentru faptul că gestiunea primează.
Gestiunea nu operează la nivelul valorii artistice
În cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava numai Secția de Artă gestionează 1.340 de piese (cca. 600 de picturi, 130 sculpturi, peste 500 de lucrări de grafică, 50 de icoane din sec. XIX – XX, restul fiind piese de artă decorativă, tapiserie, ceramică…). Lucrările au intrat în patrimoniul muzeal prin achiziții, donații, transfer de la alte instituții muzeale sau provin din confiscări și exproprieri efectuate în perioada comunistă. Doar o mică parte dintre acestea, cu deosebire lucrările artistice aparținând unor nume cu rezonanță în arta românească, precum cele semnate de Epaminonda Bucevschi, George Lowendal, Nicolae Vermont, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Camil Ressu, Octav Băncilă, Nicolae Tonitza sau Constantin Piliuță, Dan Hatmanu, Vasile Celmare, Dimitrie Loghin, Marcel Chirnoagă…au fost expuse pe simezele muzeului fiind prezente în expoziția de bază sau în manifestările expoziționale care le readuc temporar în atenția publicului. Parte dintre lucrările de pictură, dar îndeosebi cele de grafică, așezate în rafturi, sunt stocate în depozit. Cu siguranță printre ele se găsesc piese cu valoare artistică, dar sunt și o mulțime de lucrări cărora doar evidența contabilă le mai conferă valoare. Gestiunea nu operează la nivelul valorii artistice, așa că fișele analitice de evidență ale unor lucrări cu veritabilă valoare de patrimoniu stau alături de cele ale unor piese „înghițite” în inventarul muzeului prin distribuirile și achizițiile comandate în anii comunismului.
„Arta cu caracter inovator capabilă să influențeze conștiința oamenilor”
Este vorba atât de tablouri…„originale” dar și de lucrări realizate în tiraj de serie sau în tiraj suplimentar (nici măcar în tiraj de autor) ale unor creatori proletcultiști, lucrări care prin „tematică” și „mesaj” nu mai prezintă interes pentru public. Cu titluri ca „Citind directivele”, „Sărbătoare”, „Dimineața la CAP Ilișești”, „Prin carte la calificare”, „În biblioteca gospodăriei”, „Combinatul de îngrășăminte azotoase din Piatra Neamț”, „CCH Suceava”, „Imn patriei”, „Brigada de muncă patriotică”, „Ambalarea roșiilor” sau „Oțelari”, „Sudori”, „Forjori”, „Laminoriști”, „Colectiviste”, „Filatoare la Zimbru”, „Crescătoarea de păsări”…aceste piese, unele dintre ele premiate la concursurile și saloanele „epocii de aur”, zac acum într-un depozit cu ferestrele obturate. Arta proletcultistă, arta angajată istoric „să sprijine construcția noii societăți socialiste”, arta revoluționară care contribuia la „cunoașterea și exprimarea esenței noii realități”, arta „activă, militantă, revoluționară” care își propunea programatic „să influențeze masele și să devină un factor de modelare a progresului”, „arta cu caracter inovator capabilă să influențeze conștiința oamenilor” ocupă spațiul de depozitare al muzeului și dă de lucru atât muzeografilor, cât și contabililor care o păstrează în evidență. Și o secvență semnificativă din curtea interioară a instituției: portretul sculptural al lui Karl Marx (foto), „profetul” comunismului (un mezorelief în piatră neșlefuită realizat de Martin Isak), așteaptă într-un colț să capete gradul de uzură necesar pentru a putea fi scos din inventarul muzeului. Până atunci rămâne ca o imagine decupată din posomorala vieții noastre culturale lipsită de apetit valoric.
