Concesionare

Gestionarea câinilor vagabonzi din Suceava ar putea ajunge pe mâinile unei fundații



Gestionarea câinilor fără stăpân va fi concesionată la o firmă sau o fundație
Gestionarea câinilor fără stăpân va fi concesionată la o firmă sau o fundație

Primarul Ion Lungu intenționează să concesioneze gestionarea câinilor fără stăpân la o firmă sau o fundație, care să beneficieze de fondurile anuale puse la dispoziție din bugetul local.
„Vom face o licitație publică transparentă. Îi vom încuraja, în ideea că (ne vom consulta și cu partea juridică) să fie redevența plătită la primărie cât mai mică sau chiar deloc și, mai mult, banii pe care noi îi cheltuim acum în acest domeniu să fie parțial dați celor care vor gestiona câinii, acelei asociații, fundații, agent economic, care câștigă licitația, pentru a putea rezolva problema. Nu este o mare afacere, dar, în același timp, primăria are cu totul alte atribuții. Nu avem personal suficient care să se ocupe de câini și nu putem gestiona eficient această activitate”, a declarat Ion Lungu.
Noul adăpost pentru câni, finalizat până pe 30 iunie
Ion Lungu a adăugat că, în acest moment, primăria se află în grafic, „pentru că în strategia stabilită în Consiliul Local suntem în faza în care construim adăpostul pentru câini fără stăpâni din lunca Sucevei. Sunt sigur că până la 30 iunie el va fi finalizat. Astăzi suntem în faza de turnare a pardoselii. S-a cumpărat material pentru montarea cuștilor de căini. Singura soluție de a rezolva această problemă este să adunăm câinii de pe străzi și o vom face în această vară”.
Optimist, edilul Sucevei a mai spus că, în măsura în care se vor strânge câinii de pe străzi, „îmi doresc, ca până la sfârșitul anului, să avem făcută această delegare de sarcini către o firmă, agent economic, către o fundație care are ca obiect de activitate gestionarea câinilor fără stăpân”.