Sfârșit de săptămână geros la Suceava, cu temperaturi minime de minus 20 de grade Celsius, cu vânt și căderi de precipitații.
Temperaturile înregistrate în ultimele zile au fost mult mai joase decât cele obișnuite pentru această perioadă a anului.
Cele mai scăzute temperaturi din județ s-au înregistrat sâmbătă, pe 16 februarie 2008, la Poiana Stampei, acolo unde mercurul termometrelor a înregistrat o valoare de minus 20,2 grade Celsius în aer și de minus 23,2 grade Celsius la sol. Gerul a scăzut puțin în intensitate ieri, când la Poiana Stampei mercurul termometrelor a urcat puțin, iar temperatura înregistrată a fost de minus 18 grade Celsius în aer și de minus 21 de grade Celsius la sol.
Minus 8,6 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură Conform șefului Stației Meteo din Poiana Stampei, Elisabeta Rusu, cea mai ridicată temperatură a acestui sfârșit de săptămână s-a înregistrat pe 17 februarie, când termometrele au înregistrat minus 8,6 grade Celsius.
După Poiana Stampei, temperaturi jose s-au înregistrat și în zona Rădăuți. Aici, duminică dimineață, termometrele au înregistrat cele mai scăzute temperaturi ale lunii februarie, și anume minus 12,3 grade Celsius.
La Stația Meteo din Suceava termometrele au înregistrat cele mai scăzute temperaturi ale acestui sfârșit de săptămână duminică dimineață. Meteorologul Ghiță Poenaru a declarat că duminică dimineață s-au înregistrat minus 11,3 grade Celsius.
De miercuri, vremea se va încălzi ușor Dacă gerul a fost strașnic, nu același lucru se poate spune și despre stratul de zăpadă, care nu a depășit 11 centimetri. Cu toate acestea, din cauza frigului cumplit, pe cursurile de apă din județ s-au format poduri de gheață, poduri de gheață cu ochiuri și gheață la mal.
Meteorologii anunță vreme geroasă și în următoarele două zile, cu ninsori slab cantitativ și vânt cu unele intensificări. Începând de miercuri, temperaturile vor crește ușor, și vor ajunge la valorile normale pentru această perioadă a anului.





