Decizie

Germania va majora vârsta de pensionare la 67 de ani

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestag, a votat, vineri, în favoarea unei propuneri de creștere a vârstei de pensionare cu doi ani, la 67 de ani, în perioada 2012-2029, în condițiile în care statul urmărește să reducă presiunea asupra sistemului asigurărilor sociale, transmite Reuters.
Pentru a intra în vigoare, propunerea legislativă necesită aprobarea camerei superioare a Parlamentului, Bundesrat, dar specialiștii anticipează ca obținerea votului favorabil va fi o formalitate.
Conform propunerii, persoanele născute în 1964 sau mai târziu vor beneficia de o pensie de stat doar după vârsta de 67 de ani.
Criticii legii susțin că majorarea vârstei de pensionare reprezintă, în realitate, o scădere a pensiilor.
Bundestag a mai aprobat o serie de măsuri destinate readucerii generației „baby boomers”, respectiv persoanele care s-au născut în perioada 1946-1964, pe piața muncii, în vederea reducerii costurilor determinate de îmbătrânirea populației.
Germania are una din cele mai scăzute rate ale fertilității din Europa, și a consemnat un declin al populației în ultimii ani, în condițiile în care numărul deceselor a depășit nașterile, iar numărul imigranților a scăzut.
Ponderea populației cu vârsta de peste 65 de ani în numărul total de locuitori va urca la 30%, până în 2035, de la circa 18% în prezent.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Procurorii suceveni au anunțat și ei suspendarea activității: ”Creşterea abruptă a vârstei de pensionare încalcă principiul independenței justiției în substanța sa”

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor