Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal, după ce a învins, miercuri seară, la Basel, cu scorul de 3-2 (1-1), selecționata Turciei, în semifinalele competiției.
Turcia a deschis scorul în minutul 22, prin Ugur Boral. La un aut de pe stânga, mingea a ajuns în careu la Kazim Kazim, care, din foarfecă, a trimis mingea în bară, pentru a doua oară în acest meci. Balonul a ricoșat înapoi în teren la Ugur Boral, care a înscris din careul mic, pe sub Lehmann.
Germania a restabilit egalitatea după numai patru minute, prin Bastian Schweinsteiger, care a marcat de la șase metri, după o centrare de pe stânga a lui Podolski.
Miroslav Klose a adus Germania în avantaj în minutul 79, când a înscris cu capul, din centrul careului, după ce portarul Rustu a ieșit greșit la o centrare de pe stânga.
Turcia a revenit din nou, la fel ca în ultimele trei meciuri, cu Elveția, Cehia și Croația, și a egalat în minutul 86. Semih Șenturk, eroul sfertului de finală cu Croația, a marcat la colțul scurt, „ciupind” mingea chiar în fața lui Lehmann, ieșit la centrarea pe jos a lui Sabri, și înscriind la colțul scurt.
Deși meciul părea să se îndrepte spre prelungiri, Philip Lahm a marcat golul victoriei Germaniei și al calificării în finală, în minutul 90. După o combinație cu un coechipier, Lahm a rămas singur cu Rustu și a înscris la colțul scurt.
Nemții sunt „incredibil de mulțumiți”
Selecționerul Germaniei, Joachim Low, a declarat că meciul câștigat, miercuri seară, a fost „o bătălie fantastică”, informează AFP.
„Suntem incredibil de mulțumiți că am câștigat această semifinală. Jucătorii sunt epuizați, dar bucuria este imensă. A fost o bătălie fantastică, dramatică, cu goluri venite târziu, dar am fost puternici și am avut moralul necesar pentru a reveni și a înscrie al treilea gol. A fost o victorie dificilă, cele două echipe au jucat foarte bine. Turcii s-au prezentat foarte bine din punct de vedere tehnic. Însă am știut să fim eficienți. Nu am avut multe ocazii, dar am reușit să marcăm de trei ori”, a spus Low.
Joachim Low a precizat că crede că Germania a fost „destul de norocoasă” că a înscris în minutul 90.
Fatih Terim, mândru de elevii săi
Selecționerul Turciei, Fatih Terim, a declarat că fotbaliștii turci părăsesc turneul la care au fost cea mai interesantă echipă, informează tnn.net.
„Mă mândresc cu fotbaliștii mei, au jucat din suflet. Au arătat pe teren tehnică, tactică, inteligență. Părăsim turneul la care am fost cea mai interesantă echipă. Așa este fotbalul. Dar mai era foarte puțin până la finală. Aveam patru fotbaliști suspendați. Poate că la unele partide nu am jucat bine, dar cu evoluția noastră de astăzi am pus capăt unor astfel de gânduri”, a spus Terim.
Fatih Terim a precizat că el nu s-a plâns niciodată de indisponibilitățile din lot. „Nu am folosit niciodată această scuză, pentru am intrat pe teren 11 oameni. Nu ne putem debarasa de obiceiul de a primi gol ușor. Însă dacă am fi ajuns în prelungiri, rezultatul ar fi putut fi cu totul altul. De acum încolo, Turcia va fi mereu la Campionatele Europene și la Cupele Mondiale”, a menționat tehnicianul.
Terim a spus că urmează să discute cu oficialii Federației Turce de Fotbal pentru a decide dacă va rămâne la naționala turcă. „Eu atât am putut. Sper ca cel care va veni după mine va face Turcia campioană. Am spus dinainte că nu voi prelua o echipă din Turcia. Probabil mă voi întoarce în Europa. Ar fi însă greșit să fac o declarație în acest sens înainte de a vorbi cu președintele federației. Le-am spus jucătorilor în vestiar că sunt mândru de ei”, a adăugat Fatih Terim.
„Finalista sufletelor”
„Finalista sufletelor”, a titrat cotidianul turc Star.
„Am preluat conducerea datorită lui Ugur. Schweinsteiger a egalat. Klose nu l-a iertat pe Ruștu când a greșit. În minutul 86, ne-am făcut speranțe că vor fi prelungiri, prin golul lui Semih. În minutuil 90, Lahm a pus capăt speranțelor noastre, dar aplauzele au fost pentru noi. Am avut 15 jucători. I-am pus în mare dificultate pe germani. Noi am jucat fotbal… În finală s-au calificat germanii. Echipa națională a spus adio Campionatului European cu capul sus, cu mândrie”, scrie Star, care menționează că naționala antrenată de Terim va reveni la Istanbul, joi, la ora 16.00.
„Plângem…De mândrie” este titlul unui articol apărut în cotidianul Milliyet. „Germania nu a mai văzut niciodată o astfel de ofensivă! Germanii, care au ajuns în finală, nu au mai fost zdrobiți, nu au mai fost dominați astfel în ultimii ani într-un meci oficial. Echipa Turciei a avut nouă șuturi pe poartă până în minutul 35. Cât despre Germania, a ajuns în acest interval doar de două ori la poarta noastră, iar la o astfel de acțiune a înscris (…) Echipa care și-a scris numele pe finală este Germania, dar cei care și-au pus amprenta pe meci, pe semifinală și pe Campionatul European suntem noi”, menționează Milliyet.
„Cea mai norocoasă echipă a tuturor timpurilor: Germania 3-2”, a titrat cotidianul Fanatik. „Unii oameni se gândeau că am ajuns în semifinale la Euro-2008 cu șansă. Da, poate că am avut noroc. Dar ieri seară… I-am zdrobit pe germani pe teren timp de 90 de minute. În ciuda numeroaselor indisponibilități, am jucat foarte bine. Am condus, nu am putut menține avantajul. Am fost conduși, nu am renunțat… Cu un gol primit în minutul 90 am spus adio turneului, cu capul sus, cu demnitate și cu mândrie. Nu degeaba a spus Lineker că fotbalul este un joc în care 22 de oameni se luptă timp de 90 de minute și care este câștigat la final de germani”, menționează sursa citată. „Suntem mândri. Am fost eliminați și totuși suntem mândri. Germania este cea care a ajuns în finală, dar fără îndoială noi suntem vedetele turneului”, adaugă Fanatik.
Presa germană, precaută și îngrijorată
Presa germană felicită naționala antrenată de Joachim Low pentru calificarea în finala Campionatului European, dar notează că Germania „trebuie să crească cu cel puțin 200 la sută” în următorul meci, informează AFP.
Cotidianul Bild se arată foarte fericit după ce jucătorii antrenați de Joachim Low au ajuns în finala de la Viena. „Dacă vom avea tot atât noroc și entuziasm, vom fi campionii Europei”, adaugă Bild. Cu toate acestea, jurnaliștii nemți subliniază că Germania „trebuie să crească cu cel puțin 200 la sută”. „Dacă vom juca în finală cum am făcut-o în majoritatea meciului contra Turciei, vom fi zdrobiți total de tehnicii jucători ruși sau spanioli, mai fini și mai rapizi”, menționează jurnalul german.
Pentru Berliner Zeitung, echipa Germaniei a fost atât de ocrotită de „zeița norocului” în meciul cu Turcia, încât nu mai poate spera la susținerea „forțelor superioare” în finala de duminică, de la Viena.
Euro 2008
Germania a eliminat Turcia din semifinale în ultimul minut






