Geri Halliwell: Robbie Williams mi-a salvat viața



Cântăreața britanică Geri Halliwell, fostă membră a trupei Spice Girls, a mărturisit într-un interviu recent că a fost pe punctul de a muri din cauza bulimiei, fiind însă salvată de bunul său prieten Robbie Williams, informează dailymail.co.uk.
Fosta membră a grupului Spice Girls a slăbit extrem de mult după ce a părăsit trupa, ajungând să cântărească doar 45 de kilograme. Bunul ei prieten, cântărețul Robbie Williams a fost acela care a convins-o să se interneze într-o clinică specializată în astfel de cazuri.
„Îmi era frică să nu mă îngraș. Consumam mult alcool, dar acesta mă făcea să mă simt grasă și în cele din urmă mi se făcea rău. A fost îngrozitor. Robbie era la curent cu faptul că sufeream de bulimie și m-a sfătuit să mă tratez. Mi-a spus să mă internez într-o clinică de specialitate, iar acest lucru mi-a salvat viața”, a mărturisit Geri Halliwell.
„Dacă nu aș fi făcut asta, bulimia de care sufeream s-ar fi agravat. Pentru acest lucru îi voi fi întotdeauna recunoscătoare”, a adăugat cântăreața britanică.
Geri Halliwell, în vârstă de 37 de ani, a făcut aceste mărturisiri în timpul emisiunii „Life Stories”, prezentată de Piers Morgan. Cântăreața a declarat că a devenit foarte bună prietenă cu Robbie Williams la doi ani după ce a părăsit grupul Spice Girls.
„M-am apropiat foarte mult sufletește de Robbie după ce am plecat din Spice Girls și prietenia noastră a devenit foarte puternică. Eram singură și simțeam că el era singura persoană de pe planetă care ar fi putut să mă înțeleagă, deoarece și el trecuse prin ceva asemănător după ce plecase din grupul Take That. Ne înțelegeam unul pe celălalt. Nu ieșeam niciodată în oraș ca iubiți, ci ca simpli prieteni. Acum sunt fericită și sănătoasă”, a declarat Geri Halliwell.
Geri Halliwell s-a tratat de bulimie în clinica Cottonwood Du Tuscon din statul american Arizona.
Halliwell a devenit celebră ca membră a trupei Spice Girls, care a debutat în topurile muzicale în 1996, cu hitul „Wannabe”, și a avut numeroase single-uri pe primul loc în clasamentele muzicale din Marea Britanie.
În timpul ultimului turneu mondial susținut de trupa Spice Girls în 1998, Geri și-a părăsit colegele pentru o carieră solo. După ce trupa s-a destrămat, zvonurile despre o posibilă reunire au persistat în presa britanică, mai ales că nici una dintre fete nu a reușit să-și construiască o carieră solo de succes.
În 2008, Halliwell s-a alăturat fostelor sale colege de trupă – Victoria Beckham, Mel B, Emma Bunton și Mel C -, pentru un turneu mondial de adio.
După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera solo, reușind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. În 2006, el a reușit să vândă peste 1,6 milioane de bilete, într-o singură zi, pentru concertele programate în turneul său mondial din acel an.
Cântărețul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică de tratare a dependenței de medicamente.
Cel mai recent album al lui Robbie Williams, „Reality Killed the Video Star”, primul său material discografic din ultimii trei ani, a fost lansat pe 9 noiembrie 2009.



Recomandări

Concertul lui Robbie Williams: Organizatorii vor fi amendați cu 10.000 lei pentru comportament incorect