Gerard Depardieu a fost actorul francez cel mai bine plătit, în 2005, cu 3,2 milioane de euro, în ciuda eșecurilor de box-office pe care le-a avut anul trecut, relatează AFP.
Depardieu este urmat în clasament de Jean Reno cu 2,3 milioane de euro, în timp ce cea mai bine plătită actriță franceză, Josiane Balasko, nu ajunge decât pe locul al nouălea, potrivit clasamentului anual publicat de cotidianul Le Figaro.
La câteva zile înaintea premiilor Cesar, premiile industriei franceze de film, cotidianul constată că producătorii „au plătit staruri de milioane de euro în schimbul unui box-office dezamăgitor”.
După Gerard Depardieu și Jean Reno se află Christian Clavier („Asterix”), Jean Dujardin („Brice de Nice”), Daniel Auteuil („Cache”), Gerard Lanvin, Benoit Magimel, Gad Elmaleh și Josiane Balasko.
Aceasta din urmă, actriță, scenaristă și regizoare, domină topul actrițelor, care sunt, în medie, de trei ori mai slab plătite decât actorii. Îi urmează Karin Viard, Mathilde Seigner, Catherine Frot, Sophie Marceau, Nathalie Baye, Charlotte Gainsbourg, Vanessa Paradis și Juliette Binoche.
Publicația franceză semnalează că acest „palmares arată o diferență mare între salariile vedetelor și performanțele lor de box-office”. Frecvența din cinematografele franțuzești a ascăzut de la 196 de milioane de spectatori în 2004, la 176 de milioane de spectatori, în 2005.
„Prăpastia este tot mai mare între staruri și actorii noii generații care sunt mult mai puțin pretențioși”, subliniază Le Figaro. Pentru producători, „negocierile vor fi mult mai ușoare” cu actori precum Romain Duris, Catherine Frot și Karin Viard, care nu au capricii de star, potrivit Le Figaro.
Romain Duris este cap de afiș al filmului „De battre mon coeur s’est arrêté”, recompensat cu premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin și mare favorit la premiile Cesar, ce vor fi decernate sâmbăta viitoare.
