Gérard Depardieu, amendat și cu permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate



Actorul Gérard Depardieu a fost condamnat, vineri, de Tribunalul corecțional din Paris la plata unei amenzi de 4.000 de euro, justiția franceză suspendându-i totodată permisul pe șase luni pentru conducerea în stare de ebrietate a unui scuter, la Paris, în noiembrie 2012.
Starul francez, care a primit de curând și pașaport rusesc, risca o amendă de 4.500 de euro și o pedeapsă de până la doi ani de închisoare după ce a fost depistat cu o alcoolemie de 1,8 g în litrul de sânge (limita legală fiind de 0,5 g).
Avocatul său, Eric de Caumont, a spus că decizia nu este „șocantă”, pentru că acest tip de sancțiune „este proporțională cu veniturile acuzatului”, dar a considerat că „răspunsurile aduse de tribunal nu sunt satisfăcătoare nici din punct de vedere juridic, nici din punct de vedere intelectual”.
„Îl voi informa pe Gérard Depardieu în legătură cu această decizie în orele următoare și mă voi întâlni cu el săptămâna viitoare, la Moscova, unde se află pentru a juca într-un film”, a adăugat Eric de Caumont.
Gérard Depardieu nu a asistat, pe 24 mai, la procesul său care a avut loc la Palatul de Justiție din Paris. O amendă de 4.000 de euro și suspendarea permisului pentru 10 luni au fost cerute atunci în acel proces.
Absența lui de la proces, din cauza filmărilor din Cecenia, nu a scăpat neremarcată de procuroarea Aurélia Devos: „Este întotdeauna frustrant atunci când un acuzat care contestă faptele nu este aici pentru a fi interogat direct. Este (o atitudine) regretabilă și vătămătoare”.
Examinarea în justiție a infracțiunii reproșabile starului francez, în vârstă de 64 de ani, a fost deja amânată de trei ori, în special din cauza absențelor sale.
Reprezentanta Parchetului francez a consideră că vinovăția actorului nu era „contestabilă”.
Pe lângă amendă și suspendarea permisului, Gérard Depardieu risca o pedeapsă de până la doi ani de închisoare, după ce a fost depistat cu o alcoolemie de 1,8 g la litru de sânge (limita autorizată fiind de 0,5 g), după un accident de scuter, fără urmări grave, petrecut în noiembrie 2012 la Paris.
Avocatul actorului a afirmat că ultimele pahare de șampanie băute de actor datau cu mai multe ore înainte de arestare și au fost consumate înainte ca starul francez să se îmbarce într-un avion care l-a adus din Uzbekistan cu o zi înainte.
Uzbekistanul este, pe lângă Cecenia și Rusia, una dintre destinațiile privilegiate ale starului francez, în ultimii ani. Depardieu a obținut cetățenia rusă în luna ianuarie, după ce își cumpărase o locuință și în satul belgian Néchin, declanșând un val de polemici în Franța cauzate de motivațiile fiscale ale „exilului” său.
Renumit pentru excesele sale, actorul francez a bătut un paparazzi la Florența în 2005, a urinat într-un avion în timpul unui zbor pe ruta Paris-Dublin în 2011, a lovit un automobilist în centrul Parisului în august 2012. În 2006, Gérard Depardieu a fost condamnat de Tribunalul din Montluçon la plata unei amenzi de 3.500 de euro pentru că i-a înjurat pe inspectorii de la Oficiul pentru muncă în timpul filmărilor pentru un proiect cinematografic.