Sfântul Ion, cel care l-a botezat pe Iisus în apele Iordanului, încheie, prin ziua numelui său, lungile sărbători de iarnă. Ger mult, gălăgie cât cuprinde în televizoare și-n politică. Noul guvern, pe care unii îl numesc Boc, alții Băsescu-Udrea, și-a intrat în pâine. Pâinea e cam subțirică și pe alocuri roasă de șoareci. Mai ar fi însă câte ceva de ronțăit. Ieri, de pildă, înspăimântată de criza gazelor, noua cârmuire a decretat „starea” și apoi „situația” de urgență, ceea ce îngăduie achiziționarea combustibililor alternativi fără licitație. Adică pe ochi frumoși. Mai marele acestei decizii și demnitarul care gospodărește chestiunea este ministrul Videanu. E vorba de achiziții zilnice de păcură de circa 1,5 milioane dolari. Specialiști cârcotași spun că aceeași cantitate de păcură poate fi cumpărată, dacă te tocmești bine, la jumătate de preț și chiar la o treime, adică mai exact cu 500.000 dolari. Dar cine are vreme să se tocmească pe așa frig?! Experiența ne arată că atunci când e vorba de bani publici, atât vânzătorul, cât și cumpărătorul se tocmesc nu cu cât să scadă prețul, ci cu cât să-l crească. Și uite așa, din criză în criză, se fac marile averi.
Criza aviară, vă amintiți, a îmbogățit câteva firme apropiate fostului ministru al agriculturii Flutur. Bietele firme aveau, până la pleașca gripei găinilor, câte doi lei în cont și câte doi angajați. Pe urmă nu le mai ajungeai cu prăjina nici la nas nici la sumele încasate. Nu știu în altele cum se descurcă, dar în materie de stors bani din crize toate guvernele noastre s-au dovedit experte.
Rușii lui Putin au speriat Europa. Nu chiar toată Europa. Nemții, de pildă, care sunt parteneri privilegiați ai rușilor, după ce la război și-au scos mațele unii altora, n-au nici un motiv de spaimă. Gazele curg vesele prin țevile lor, iar sursa este aceeași Rusie bogată în resurse energetice.
Subsolul României, să nu-l mâniem pe Dumnezeu, chiar dacă a fost stors de toată lumea, inclusiv de nemți și ruși (acum e stors de austrieci) încă mai dă. Dă 80 la sută din necesarul de gaze și petrol al României. Ne putem descurca. Ce se fac însă bulgarii, de pildă, și alții asemeni lor care n-au în subsol decât piatră seacă?
Țarul Putin a vrut să demonstreze ceva. A vrut să demonstreze probabil că Rusia rămâne Rusia. Că Rusia lui Petru I ca și Rusia lui Stalin și Brejnev e vie și neclătinată din orgolii și obiceiuri. Conflictul cu Ucraina e, cred eu, un pretext. La trei – patru ani o dată acest conflict este reeditat. Pe urmă cele două țări se împacă. Clătinarea și mesajul au fost date. Atenție la mine, Europo, pare a zice Țarul de la Moscova. Dacă mă nesocotești mă supăr rău și mă supăr fix în momentul când afară sunt -20 de grade. A fost România ținta enervării lui Putin? Nici vorbă. Telefonul dat de Băsescu, devenit subiect propagandistic pentru adulatorii președintelui, n-a contat în marea tevatură. Jocurile sunt mai înalte și mai mari decât România în întregul ei.
Ce se mai petrece la București? Turmele de mașini, întoarse de pe Valea Prahovei și de pe alte văi, se înghesuie din nou pe bulevarde, pe străzi și străduțe, într-o nebunie din ce în ce mai apăsătoare. Nervi, vacarm, tensiune suită la maximum. Și-n Palatul Victoria e nebunie. Se schimbă covoare, sunt împinse birourile dintr-un colț în altul al încăperilor.
Cea mai neliniștită este doamna Udrea, care a primit ordin drăgălaș din Deal să stea, în materie de etaj, deasupra lui Boc. Poziția nu-i rea pentru o ministresă a turismului care gospodărește, înțeleg, în premieră, și servicii speciale, însărcinate cu mari și mici secrete. Doamna Udrea poate deschide toate plicurile și toate bilețelele. Când te însărcinează președintele, n-ai încotro. Porți sarcina cu mândrie.
De altfel, guvernul în întregime este însărcinat telefonic sau direct în fiecare zi de președinte. În prima zi a anului, miniștrii au primit sarcina să mănânce la prânz la Sinaia cu șeful statului. Unii mâncaseră deja, dar mâncare peste mâncare nu strică. E și acesta un fel plăcut de a guverna. Mi-am văzut, a glăsuit cu emoție, parcurgând roată miniștrii adunați în juru-i, visul cu ochii. Unii, răutăcioși, au comentat că doar anumiți miniștri, ba chiar un singur ministru, l-ar fi determinat pe președinte la o așa mărturisire. Noi, sensibili la rându-ne, ne lăsăm mângâiați prin ricoșeu de aceeași emoție. Ce mai contează criza economică, milionul de șomeri estimați pentru 2009, ștergerea din lista de priorități a celor mai multe dintre promisiunile electorale! Guvernul gospodărește criza, iar anul întreg va fi o criză mănoasă, bogată, tocmai bună de muls.