Georgescu:Rămâne să decidă premierul dacă mă acceptă;sunt adeptul privatizării chiar și în Urgență



Medicul Andrei Georgescu, de la Spitalul Universitar de Urgență București, a declarat, miercuri, că a acceptat funcția de subsecretar de stat, dar rămâne să decidă premierul, precizând că proiectul Legii sănătății este bun și că el este adeptul privatizării chiar și în Urgență.
Andrei Georgescu a spus că proiectul Legii sănătății este bun, dar nu a fost corect promovat de Ministerul Sănătății.
„Legea este bună, s-a plecat prost, doar cu discutarea pe un mic segment din Urgență”, a adăugat medicul Andrei Georgescu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Universitar de Urgență București.
El a precizat că face parte din sistemul medical de urgență de peste 25 de ani și că i-a spus premierului ideile lui în acest sens, care vor trebui discutate cu toți specialiștii din sistem.
Andrei Georgescu a adăugat că este adeptul privatizării de mai mult timp, chiar și în urgență, arătând că în vechiul proiect de lege a susținut includerea ambulanțelor private în sistemul de urgență.
„Sunt adeptul privatizării chiar și în urgență, i-aș chema pe toți specialiștii din sistem să discutăm, am susținut și în vechiul proiect de lege intrarea ambulanțelor private în sistem”, a mai spus Georgescu.
El a subliniat faptul că în proiectul noii legi Ministerul Sănătății acreditează privații care vor să intre în Urgență și este cel care poate să impună standardele pe care le dorește.
„Eu, Ministerul Sănătății, acreditez pe privat. Eu pot să îi cer să aibă pe mașină ceea ce am eu la SMURD. Din Dispecerat vor fi trimise ambulanțele cele mai apropiate la solicitarea primită”, a adăugat Georgescu.
Medicul Andrei Georgescu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Universitar de Urgență București, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că a acceptat numirea ca subsecretar de stat la Ministerul Sănătății, în locul lui Raed Arafat.
Și Vasile Cepoi, șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost chemat în Capitală pentru a i se propune funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Vasile Cepoi a spus că a avut o întâlnire la Cotroceni, în care i s-a propus funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Doctorul Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR, a fost numit, marți, consilier onorific la Ministerul Sănătății pe probleme de urgență.
Tudor Ciuhodaru a venit, miercuri, la Guvern și i-a prezentat premierului Emil Boc pe medicii Andrei Georgescu și Vasile Cepoi ca făcând parte din echipa care va lucra la legea privind sănătatea și serviciile de urgență, precizând că posturile lor vor fi stabilite de primul-ministru.
Raed Arafat a demisionat, marți, din funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, în urma nemulțumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgență din proiectul Legii sănătății și ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către președintele Traian Băsescu.
Arafat a declarat că a demisionat din funcția de subsecretar de stat pentru că ieșind din Ministeul Sănătății va putea apăra mai bine sistemul de urgență, precizând că nu poate intra în polemici cu nimeni pe aspecte care necesită discuții tehnice.
Raed Arafat a adăugat că nu este de acord cu punctul de vedere al Ministerului Sănătății în ce privește sistemul de urgență, pentru că el crede că, în forma propusă în proiectul Legii sănătății, va avea un impact negativ asupra acestui sistem.