Președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a susținut că lupta anticorupție prin mijloace administrative dusă de ANI este crucială pentru a transmite încredere, precizând că starea economiei românești este precară, iar atragerea de investiții străine este foarte importantă.
În cadrul conferinței de joi privind monitorizarea Strategiei Naționale Anticorupție (SNA), adoptată în urmă cu un an, Horia Georgescu a afirmat că într-un studiu al Băncii Mondiale au fost identificate 136 de sisteme de integritate.
„Adică 136 de sisteme cu competențe similare ale ANI. Agenție care în patru ani de existență a devenit un model de bune practici la nivel european și internațional, aspect apreciat de actori implicați, mai puțin, câteodată, de factori interni”, a adăugat Georgescu.
Șeful ANI a declarat că implementarea SNA „îl bucură foarte mult”, întrucât a fost sceptic gândindu-se că va rămâne „un document pe hârtie, care nu va avea niciun fel de efect, niciun fel de impact în ceea ce urmărește prin obiectivele sale”.
„Profit de prezența unor politicieni importanți pentru a sublinia faptul că Parlamentul României și-a asumat SNA. Este foarte important ca să și urmărească implementarea acestei strategii, deoarece rolul factorului politic este extrem de important din perspectiva factorului legislativ, și anume a intervenției acolo unde este necesară, pentru a putea face anumite mecanisme să fie cât mai eficiente”, a continuat Georgescu.
El a invocat faptul că în anumite studii internaționale se face o legăură directă între nivelul scăzut sau crescut al corupției și nivelul investițiilor străine.
„De aceea, România, prin instrumentele de luptă anticorupție, prin acest document – SNA – trebuie să transmită încredere în consolidarea reformei și în continuarea demersurilor, pentru a putea avea credibilitatea necesară în fața tuturor partenerilor externi și în fața cetățenilor”, a precizat șeful ANI.
Totodată, Georgescu a spus că, într-un sondaj recent, ANI a fost creditată 40 la sută, ceea ce înseamnă că își atinge obiectivele.
„Sunt importante de urmărit și rezultatele pe care ANI le are, să vedem că, acolo unde apar incidente de integritate, măsurile luate sunt duse la bun sfârșit, și am văzut parlamentari revocați din funcție, averi nejustificate confiscate, conflicte de interese identificate și sancționate, dar nu se pot recupera acele produse generate prin conflict de interese, din păcate”, a declarat Georgescu.
În opinia șefului ANI, în România s-a făcut reformă în justiție, în consoliderea statului de drept, dar mai sunt multe de făcut.
Potrivit acestuia, Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) a fost instrumentul care a împins reforma înainte.
„Și este foarte important să nu scăpăm de MCV, ci să rezolvăm acele probleme punctuale. S-a spus că au fost introduse elemente noi în acest mecanism. Au fost introduse chiar de noi, toate țin de statul de drept”, a mai spus Georgescu, adăugând că a trăit o perioadă de atacuri furibunde la adresa unor instituții, unor persoane.
În opinia acestuia, managementul instituțiilor care înfăptuiesc justiția poate fi subiect care generează critici. „Dar să genereze critici față de rezultate, de management, dar nu atacuri la persoană în legătură cu viața privată”, a subliniat Horia Georgescu.