Președintele american George W. Bush a încercat să determine Coreea de Nord să renunțe la armamentul nuclear și să tempereze violențele din Irak și Afganistan, însă în ultima vreme pare preocupat de nunta fiicei sale Jenna, relatează Reuters.
Bush a menționat nunta fiicei sale Jenna aproape în fiecare apariție publică din ultimele luni. Încercând să se sustragă atenției presei, Jenna Bush se va căsători sâmbătă seară cu fiul unui politician din Virginia, Henry Hager, în cadrul unei ceremonii private la care vor participa familia și prietenii, și care va avea loc la ferma din Texas a președintelui.
„Nu am locuit niciodată cu adevărat la Casa Albă”, a declarat viitoarea mireasă, în vârstă de 26 de ani, într-un interviu acordat luna trecută postului CNN. „Mi-am petrecut întreaga viață în Texas, așa că aici mă simt cu adevărat acasă”, a adăugat ea.
Ultima nuntă organizată la Casa Albă a avut loc în 1971, când fiica președintelui Richard Nixon, Tricia s-a căsătorit cu Edward Cox.
Jenna și părinții ei au negat în mod repetat că ar avea emoții în legătură cu ziua cea mare, exprimându-și în schimb entuziasmul cu privire la acest eveniment. „Nici unul dintre noi nu este emoționat”, a declarat Laura Bush săptămâna aceasta.
Casa Albă a încercat să distragă atenția presei de la cele două gemene, în special după ce acestea și-au creat reputația de petrecărețe în perioada studiilor.
Potrivit presei, viitorul soț al fiicei liderului american va absolvi săptămâna viitoare un masterat în afaceri la Universitatea din Virginia. Cuplul va locui în Baltimore, Maryland, unde Jenna Bush va fi profesoară iar soțul ei va lucra în cadrul companiei Constellation Energy. Cei doi se logodiseră în august.