George Michael a fost avertizat de șefii companiei sale de înregistrări, Sony/BMG, că se va renunța la contractul cu el dacă nu-și revizuiește comportamentul în public, în urma scandalurilor legate de droguri în care a fost implicat, informează thisislondon.com.
Duminică, starul a fost arestat pentru a doua oară în acest an, după ce a fost găsit de poliția londoneză dormind la volan și având asupra sa o cantitate de cannabis.
Șefii Sony/BMG i-au spus starului că, dacă nu va putea să-și controleze dependența de cannabis, nu va înceta să atragă atenția asupra vieții sale particulare și nu va urma un tratament de dezintoxicare, compania de înregistrări va renunța la contractul cu el.
Fostul solist al trupei Wham! tocmai a început primul său turneu din ultimii 15 ani, „25 Live”, organizat pentru a marca împlinirea a 25 de ani de carieră muzicală. Cu ocazia aceluiași eveniment, Michael, în vârstă de 43 de ani, urmează să lanseze un album, luna următoare.
Compania de înregistrări și cei care se ocupă de promovarea turneului au cheltuit milioane de lire sterline pentru a-l relansa pe cântăreț. Totuși, surse din interiorul Sony/BMG au descris recenta arestare a lui Michael ca fiind „exasperantă” și că „George pare să fie din ce în ce mai imprevizibil”.
În iulie, George Michael a fost implicat într-un scandal sexual, fiind surprins de paparazzi imediat după ce a întreținut relații sexuale cu un bărbat, într-un parc londonez.
„Nimic din toate acestea nu arată bine pentru fani. Pare că nu-i pasă ce cred oamenii despre el, este exasperant”, a adăugat aceeași sursă.
Luni seara, Michael a declarat că nu are nici o problemă legată de droguri. Un prieten de-al starului a adăugat că Michael fumează cannabis pentru că s-a convertit la buddhism și acest lucru îl ajută în timpul rugăciunilor.
Partenerul de lungă durată al lui Michael, Kenny Goss, a petrecut două luni într-o clinică de dezintoxicare pentru a-și vindeca dependența de alcool. Acesta a declarat că îl încurajează pe star să facă același lucru.
George Michael este autorul melodiei „Careless Whisper”, unul dintre cele mai mari succese ale anilor ’80. Și-a început cariera muzicală în duetul pop „Wham!”, iar în 1987 a înregistrat primul său album solo, „Faith”.
Albumele sale s-au vândut în 80 milioane de exemplare. Cel mai recent, „Patience”, s-a situat în topul celor mai bine vândute albume din Marea Britanie, la lansarea sa pe piață în 2004.






