George L. Ostafi, dramaturgul al cărui volum de teatru a fost editat de Asociația „Compania Teatrală Bucovina”, volum prin lansarea căruia asociația suceveană și-a marcat, în toamna anului 2009, prezența publică în viața culturală a urbei, va avea în curând bucuria de a-și vedea jucată pe scenă una dintre piesele publicate în această carte.
„Vampa” va fi jucată la Suceava, pe data de 30 martie a.c.
Este vorba de piesa de teatru „Vampa”, „comedie amară în șapte secvențe”, așa cum a subtitrat-o autorul, piesă pusă în scenă de regizorul Mircea Anca, avându-i ca protagoniști pe actorii Adrian Păduraru (Ștef) și Iulia Moise (Kyty).
„Vampa”, așa cum spune George L. Ostafi, este piesa la care ține cel mai mult din cele opt piese publicate în volumul de teatru „Amprente pe flăcări”, fiind „cea mai elaborată și cea mai reușită”.
Din fericire, chiar această piesă a fost aleasă de regizorul Mircea Anca (pe care dramaturgul l-a cunoscut cu un an în urmă), care i-a făcut autorului o vizită la domiciliu și i-a spus că vrea s-o pregătească pentru spectacolul care va avea loc la Suceava, pe data de… 30 martie a.c., chiar în ziua în care George L. Ostafi va împlini vârsta de 78 de ani.
Protagoniștii spectacolului vor fi actorii Adrian Păduraru și Iulia Moise
George L. Ostafi este dramaturgul pe care prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, membru fondator al Asociației „Compania Teatrală Bucovina”, l-a avut în vedere atunci când spunea că a venit timpul „să bată gongul din nou în Cetate”, întrucât prin înființarea asociației „avem scenă, avem actori, avem dramaturg la Suceava; avem teatru!”.
Regizorul Mircea Anca a făcut parte din colectivul de actori ai „Companiei Teatrale Bucovina” care, în regia maestrului Al. G. Croitoru, a prezentat spectacolul cu piesa „Plicul”, de Liviu Rebreanu, premieră care a marcat, la data de 14 februarie 2010, reînvierea teatrului la Suceava.
Adrian Păduraru și Iulia Moise, care vor fi protagoniști în „Vampa”, au jucat atunci alături de Adrian Anca, Adrian Hostiuc, Constantin Florescu, Florin Șerbănescu, Dan Apăvăloaie, Maricica și Ionel Davidiuc și Adina Fărtăiș.
Metafora unui suflet
„Vampa” lui George L. Ostafi este , așa cum spune el, „metafora unui suflet născut între două secole și două milenii, un suflet cules în scutece de la buncărul de gunoi, care a crescut în regimul comunist și a luat parte la hăuleala din decembrie 1989. Vampa, care și-a vândut trupul și sufletul, este chiar Revoluția”.
George L. Ostafi are deja planuri și pentru următoarea sa piesă care va fi pusă în scenă la Suceava. Aceasta este una din cele patru piese care fac parte din cel de-al doilea volum de teatru, volum care se află deja în pregătire pentru tipar.
Volumul cuprinde piesele „Nuntă în Cetate” (o farsă istorică pe care actorii „Companiei Teatrale Bucovina” o vor interpreta chiar în Cetatea de Scaun a Sucevei, probabil la sărbătoarea de Sânziene din acest an), „Broscărie – City” (o comedie despre două sate cu populație îmbătrânită și îndobitocită, Broscărie și Puturoasa), „Longevitate” (o comedie cu „un flăcău secular”, un moșneag longeviv care mănâncă slănină cu ceapă și bea vin negru) și „Imnul împușcat” (o piesă despre tragedia Ardealului sub ocupația horthystă).
Odihnă activă, între scris și pictură
Deși s-a confruntat recent cu o serie de probleme de sănătate, George L. Ostafi își păstrează spiritul hâtru și se „odihnește activ”, așa cum spune el, împărțindu-și timpul între scris și pictură.
Are în stadiul de corectură și alte scrieri, cum ar fi volumul „Coronița de flori” (teatru de păpuși și jocuri pentru copii), care cuprinde două piese de teatru de marionete, „Zbor spre stele” și „Gama buclucașă”, dar și o serie de jocuri antrenante și hazlii, de genul „Ne distrăm și învățăm” (prin care copiii învață anotimpurile, simțurile, gramatica sau culorile curcubeului), dialoguri pentru copii și peste 100 de ghicitori.
O altă carte în pregătire, „cu versuri patriotice, versuri de dor și descrieri”, va purta titlul „Din lacrima izvorului”, iar volumul „Memoria uitării” va cuprinde „reflecții și povețe meșteșugite”.
George L. Ostafi a scris zeci de piese de teatru, care au fost interpretate la radio sau jucate pe scenă
George L. Ostafi, pe care sucevenii îl cunosc mai ales ca pictor al anotimpurilor Bucovinei, iubește teatrul din tinerețe. La data de 24 ianuarie 1959, pe când era director al Casei de Cultură din Dorohoi, a interpretat rolul domnitorului Alexandru Ioan Cuza într-un spectacol susținut în aer liber.
George L. Ostafi a scris zeci de piese de teatru, multe dintre ele fiind tipărite (unele traduse în alte limbi), interpretate la radio sau jucate pe scenă.
Câtva titluri de spectacole (susținute în anii ’60 de colectivele de actori ale Teatrului de Stat „Mihai Eminescu” din Botoșani, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași…) sunt: „Ultima rădăcină”, „Precupeața”, „Scrisoare pe un harbuz”, „Zbor spre stele”, „Ceartă cu lăutari”, „Vecini de nădejde”.