George Copos a anunțat că i-a înaintat, ieri, premierului Călin Popescu Tăriceanu demisia din funcția de ministru de stat, fiind nemulțumit de respingerea propunerilor sale de modificare a Codului Fiscal, precum și a altor inițiative vizând mediul de afaceri.
Reprezentantul conservatorilor a arătat că, în ședința de Guvern de miercuri, în care s-a dezbătut noul Cod Fiscal, a venit cu mai multe propuneri de modificarea ce vizau, în special, activitatea microîntreprinderilor.
Copos a declarat că a încercat – împreună cu ministrul Codruț Șereș – să-i convingă pe membrii Guvernului de necesitatea menținerii unui impozit redus pentru veniturile realizate de microîntreprinderi.
„Soluția cu care am venit în fața Guvernului presupune menținerea, pe o perioadă de doi ani, a actualului sistem de impozitare aplicat acestei categorii de agenți economici, cu introducerea unor amendamente referitoare la cei care realizează venituri de peste 100.000 de euro pe parcursul unui an fiscal”, a susținut reprezentantul conservatorilor.
El și-a motivat propunerea prin faptul că, din totalul întreprinderilor românești, 95% sunt IMM, iar în cadrul acestora microîntreprinderile au o pondere de circa 80%.
„Un semnal de încurajare către această clasă de întreprinzători, din punctul nostru de vedere, ar fi fost perfect realizabilă”, a mai afirmat Copos.
Potrivit declarațiilor sale, microîntreprinderilor pot alege între două sisteme de impozitare, respectiv fie plata unei cote de 16% aplicate la profitul realizat, fie aplicarea cotei de 3% pentru veniturile realizate din orice sursă. Senatorul PC a arătat însă că marea majoritate a microîntreprinderilor au optat anul trecut pentru cea de-a doua variantă de impozitare.
„Soluția pe care am susținut-o, ieri, în Guvern, susținea menținerea acestei posibilități de opțiune fără modificări pentru microîntreprinderile care realizează venituri de până la 100.000 de euro într-un an fiscal. Dacă o microîntreprindere care a optat pentru această variantă, ea va plăti un impozit mai mare calculat prin aplicarea cote de 16% asupra diferenței cu care se depășește valoarea de 100.000 de euro, de la data depășirii acestei sume”, a spus Copos.
El a mai arătat că o asemenea măsură ar fi fost de natură să consolideze „moralitatea în lume afacerilor, să diminueze tendințele speculative, concomitent cu protecția efectivă a întreprinzătorilor onești”.
În plus, fostul ministru de stat a declarat că propunerea sa fusese discutată și negociată cu patronatele și cu mediul de afaceri.
În forma adoptată de Guvern, impozitarea microîntreprinderilor cu 16% pe profit realizat, nu numai că nu aduce venituri semnificative la buget, dar, potrivit lui Copos, „descurajează și spiritul întreprinzător”.
„Neacceptarea propunerii referitoare la microîntreprinderi constituie pentru mine picătura care a umplut paharul”, a susținut George Copos.
Reprezentantul PC a afirmat că a mai avut și alte inițiative care au fost respinse sau care au fost întârziate și pe care el le considera „de importanță strategică pentru mediul de afaceri”.
– Tăriceanu: Deși nu înțeleg decizia lui Copos, o accept
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că demisia lui George Copos din funcția de vicepremier reprezintă o luare de poziție a acestuia ca urmare a evenimentelor petrecute miercuri și că pentru ocuparea postului rămas liber va avea o consultare cu Partidul Conservator.
„Domnul Copos și-a prezentat demisia. Sigur, este o decizie pe care, chiar dacă nu o pot înțelege, o accept. E o luare de poziție ca urmare a discuțiilor de ieri, era de așteptat într-o anumită măsură. Este important modul în care am lucrat cu domnul Copos, îi apreciez activitatea pe perioada mandatului său, considerând că și-a adus o contribuție importantă în realizarea actului de guvernare, pentru care îi mulțumesc și îi urez succes în continuare”, a declarat Tăriceanu, joi, în timpul unei vizite la Ministerul Culturii și Cultelor.
El a spus că nu comentează alte speculații privind demisia lui Copos, decât pe acelea pe care le-a văzut în scrisoarea oficială înaintată de fostul vicepremier. „Eu comentez doar motivele din scrisoarea înaintată, în care se face referire la problema pe care am avut-o în divergență legată de impozitarea microîntreprinderilor”, a spus premierul.
„Am întotdeauna răbdare să ascult punctele de vedere ale tuturor, a fost o discuție la care au participat toți membrii cabinetului, iar vicepremierul a fost singurul care a insistat pe această propunere (n.r. microîntreprinderile). Noi am introdus de un an și jumătate cota unică de impozitare care a adus nivelul impozitului din România la cel mai scăzut nivel din Europa. Nu putem să acceptăm propunerea fiindcă nu există o justificare economică și morală pentru a accepta aceste diferențieri în contextul în care avem cel mai scăzut nivel de impozitare din Europa. Acest lucru este bine să fie reținut, cota unică se bazează pe o filozofie diferită astfel încât consider că propunerea ministrului de Finanțe este una corectă și a fost punctul de vedere împărtășit de ceilalți membri ai cabinetului”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.
În ceea ce privește înlocuirea lui George Copos, Tăriceanu a spus că „în momentul de față este prea devreme ca să se discute despre acest lucru”, însă va avea loc o consultare cu PC. „Se așteaptă o propunere, așa cum este firesc, din partea acestui partid”, a spus Tăriceanu.
„În acest moment este prea devreme ca să discutăm de înlocuire. Voi avea o consultare cu Partidul Conservator, cu președintele acestui partid și aștept o propunere cu care să fiu și eu de acord”, a afirmat prim-ministrul.
– Șeful statului va trebui să numească, la propunerea primului-ministru, o persoană care să preia postul rămas vacant
Partidul Conservator a anunțat că Biroul Politic al formațiunii se va întruni și va desemna o persoană pentru postul de ministru de stat rămas vacant după demisia lui George Copos.
Declararea postului ca vacant se face de președintele României, la propunerea primului-ministru.
Potrivit Constituției, șeful statului va trebui să numească, la propunerea primului-ministru, o persoană care să preia postul definitiv sau pe o perioadă limitată, care însă nu va trebui să depășească 45 de zile.
Conform prevederilor legale, există posibilitatea unui interimat de 45 de zile. În această perioadă premierul poate numi un alt membru al Guvernului care să preia atribuțiile de ministru de stat până la desemnarea definitivă a titularului portofoliului.
Prevederile legale care se aplică în această situație, sunt articolele 106 și 107 din Constituție și Legea nr. 90/2001, privind organizarea si funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, coaliția majoritară discută în această perioadă variante privind viitorul celor trei posturi de ministru de stat din Cabinetul Tăriceanu, cum ar fi desființarea acestor funcții sau preluarea lor de către actuali miniștri.
