Liderul PSD Mircea Geoană îl acuză pe președintele Traian Băsescu că alimentează inutil discursul naționalist și apreciază că propunerea șefului statului privind predarea limbii române pentru maghiari denotă „o lipsă totală de înțelepciune și cumpătare politică”.
„În calitate de președinte al țării, Traian Băsescu are obligația de a asigura un climat de stabilitate în țară. Prin declarațiile făcute în județul Covasna, Traian Băsescu a retrezit la viață discursul naționalist, abandonându-și astfel responsabilitățile de președinte de țară europeană”, adaugă Geoană într-o declarație remisă, ieri, agenției MEDIAFAX.
Liderul PSD mai susține că, prin mesajele sale „necontrolate”, Traian Băsescu a făcut mai mult rău decât bine relațiilor dintre români și maghiari.
„Orice reacție exagerată, care întreține ura și resentimentele între români și maghiari, este condamnabilă. Dar și mai condamnabilă este situația în care un președinte de țară stimulează resentimentele prin declarații necontrolate”, adaugă Mircea Geoană. El îi sugerează președintelui României să facă mai multe eforturi pentru a se ridica la înălțimea funcției pe care o deține. „Mesajele sale publice au o greutate specială și trebuie atent cântărite pentru a nu provoca inutil instabilitate, derapaje discursive și conflicte periculoase pentru societate”, susține liderul PSD.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, jurnaliștilor, în stațiunea Covasna, unde se afla într-o vizită neoficială împreună cu soția sa, Maria, că unul dintre lucrurile pe care le-a sesizat în discuțiile purtate cu localnicii este legat de învățarea limbii române de către copiii care provin din familii de maghiari. Potrivit lui Băsescu, aceștia au reclamat două lucruri, respectiv că sunt prea mulți suplinitori în locul unor profesori calificați de limba română și că sunt copii, care provin mai ales din mediul rural, unde aceștia până când ajung la vârsta când pot merge la școală vorbesc în familie numai în limba maghiară, iar faptul că sunt tratați la școală ca și cum ar proveni din familii care cunosc limba română îi face să învețe cu dificultate limba română.
„Trebuie introdus un sistem de predare a limbii române pentru acești copii ca și cum limba română ar fi o limbă străină pe care începi s-o înveți”, a spus Băsescu. În opinia sa, acest sistem ar trebui introdus măcar în clasele I-IV.




