Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marți, în cadrul unei reuniuni urganizată de Ministerul pentru IMM-uri, că România are „o economie care este prea puțin competitivă, cu o creștere artificială și în care sunt alimentate zone de speculație, precum cea imobiliară. „Acești ultimi patru ani au alimentat o iluzie că putem la nesfârștit să avem un ciclu de creștere economică, în absența unor reforme structurale în economia românească și în modul în care funcționează administrația și politicile publice în România. Astăzi, adevărul gol-goluț este că România are o economie în continuare bazată pe forță de muncă ieftină și pe sectoare extrem de intensive din punctul de vedere al consumului energetic”, a declarat președintele Senatului, cu ocazia reuniunii consilierilor economici și comerciali din rețeaua externă, desfășurată la Palatul Știrbey.
Mircea Geoană a arătat că România are „o economie necompetitivă”.
„Faptul că au început să fie alimentate zonele de speculație imobiliară, de creștere economică oarecum artificială ne-au adus din nou în fața unui trist adevăr: Suntem o economie care este prea puțin competitivă”, a menționat liderul PSD.
El a mai arătat că, dincolo de criză și poate profitând de aceasta, principalul mesaj care trebuie dat este „să se repornească șantierul de reforme structurale în România”.