Diversiunile opoziției au devenit, pentru orice suflet politicește nepătat, insuportabile. Insensibilă la trebuințele reale ale țării care, moartă, coaptă, trebuie modernizată, opoziția cară dialogul public în derizoriu. Teme vetuste, care nu mai interesează alte țări ale lumii, desigur civilizate, cum ar fi recesiunea, șomajul, scăderea dramatică a nivelului de trai, fiindcă acolo aceste chestiuni minore și-au găsit rezolvarea, revin la noi ca petele de ulei deasupra apei. Cine ne îmbolnăvește zilnica siestă după fiecare foame îmbelșugată, cine bruiază ghiorăitul odihnitor al mațelor? Opoziția.
Chemată la sfat, în acest început-sfârșit de iarnă când ninge ca-n decembrie și e ger ca la Bobotează, puterea și-a pus în lucrare analiștii, culții în cap, strategii. Au fost chemați din munți (munții de bani) căutătorii de aur și au fost chestionați experții în asfaltări invizibile, dar bănoase. Se știe doar că România deține recordul mondial al prețului plătit pentru un kilometru de autostradă și asfaltează anual niște drumuri care rămân pururi neasfaltate. Ei bine, acest loc în top trebuie onorat. Obrazul subțire – nu? – cu cheltuială se ține. Experții, analiștii, cugetătorii, asfaltatorii au ridicat din umeri și au arătat în cele din urmă, cu toții, spre opoziție. Toate relele vin de acolo. Dar parcă opoziția a spus un abonat plictisit al licitațiilor dinainte câștigate, a fost subțiată până la a-și da obștescul sfârșit? Unde se mai cuibărește ea? – s-au întrebat toți în cor. Analizele au durat până după miezul nopții. Presa, a mai fost una din chestiunile pritocite minuțios, nu mai este o problemă. Publicitatea e la stat și este drămuită strict pe iscălitura lui Boc. Doar madam Udrea ce se mai veselește cu câte o risipă. Poți să te pui însă cu capriciile femeilor? Deci ziarele mor, iar ziariștii au un procent consistent de șomeri. Cei mai mulți din cei rămași cântă sub bagheta unui dirijor bine instruit. Când n-au subiecte, Serviciul Special de Fabricat Subiecte (cunoscutul SSFS) livrează zilnic unul. Câinii democrației, deveniți pisici, miaună de dimineața până noaptea târziu, pe partitura primită uneori ”pe surse”, iar poporul cască gura. Și aici chestiunea e carevasăzică, rezolvată. Am găsit! – țipă feminin o voce masculină. Opoziția s-a refugiat în Parlament. Vlăguită, anemiată, schilodită de plecările atâtor Miki Șpagă, își îngăduie să mai ridice vocea, pițigăiată, desigur, în bicameralele adăposturi. Păi parcă Parlamentul, prin – nu-i așa? – zdrobitoarea voință populară exprimată la referendum a dispărut. Parlamentul sunteți voi! – parcă scria pe un afiș. Voi, poporul și pentru că voi, poporul, în nerozia voastră, nu puteți închega unitar un gând, voi vorbi eu în numele tuturor. Am stabilit așa ? Am stabilit, mărite Zeus.
Localizarea răului odată făcută, s-a purces la analize de laborator. De altfel nici nu era nevoie de microscopice sforțări, fiindcă răul se vedea – ce răul? – tumora, de la distanță. Păi, uitați-vă bine. De jos și până sus, de la pădurar și femeia de serviciu de la primărie, de la șefii și subșefii concentratelor deconcentrate, de la prefect la ministru, de la casierul comunal la guvernator, toți poartă cu mândrie, apretată cu grijă și ținută noaptea în șifonier, haina portocalie. Un post în vârf – Dumnezeule, cât am fost de orbi – chiar al doilea ierarhic după șeful statului e purtat neportocaliu, stricând designul și moda împărătească, de unul Geoană, cu vizibile rămășițe pesediste, moguliste, burghezo-moșierești, în sânge. N-ați încercat să-l convertiți? – a întrebat mustrător președintele. Cercat, Măria Ta, părea că se lasă dezbrăcat de roșu, dar până la urmă i-a fost rușine să se lase văzut în curul gol. N-am putut. Câți mai avem de luat din PSD? Păi restul. Nu se lasă duși boșorogul de edec și ăla de a furat termopane. Cu ceilalți suntem în dialog. Să-l dea ei afară! Nu vor, Mărite, că cică s-ar vedea că e lucrătură. Atunci să vină chestorii, să-l ia pe sus. Știți, Mărite, ne-ar putea critica străinătatea. Aici Zeus s-a făcut foc. Străinătatea, ziceți, tună el, străinătatea care m-a (re)făcut pe mine președinte? Străinătatea e cu mine, dobi-bocilor. Marșde executați! Și, jenați, pedeliștii de grad ridicat plecară să împlinească ordinul.
E într-adevăr strigător la cer să îngădui, sub Băsescu, drept înlocuitor la comandă, un intrus. Și când? Pe sărăcia asta! Ar putea sta foarte bine acolo Anca Boagiu, nu pentru că președintele i-a văzut, pentru a-l cita, chiloțeii încă de când era mică, ci pentru că e competentă și nu se opune modernizării patriei. Ar putea sta sub Băsescu, ierarhic vorbind, doamna Udrea, dar pentru ilustra buzoiancă sunt preparate fotolii mai înalte. Dacă face gripă președintele trei zile și mahmureala (întotdeauna gripa te lasă cu greață și amețeli) îl va ține în incapacitatea de a cârmui țara? S-o lași unui neportocaliu? E ca și cum ai lăsa o oiță virgină într-un staul de berbeci. Designerii politici s-ar revolta, iar poporul flămând n-ar mai înțelege nimic și ar avea timp să ia cunoștință de foamea care-l macină. Pata de pe uniforma portocalie trebuie urgent ștearsă. Să vină, la nevoie, chestorii. E neconstituțional? Neconstituțional, neconstituțional, da, umflă-l, Ghiță!
