Geoană: Rămân membru PSD, decizia BPN e nestatutară, organizația din Dolj hotărăște



Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că el rămâne membru al PSD indiferent de lupta politică ce se duce, că decizia BPN de a-l suspenda este nestatutară, hotărârea aparținând organizației din Dolj, iar dreptul de opinie în partid trebuie să rămână necenzurat.
„Eu rămân membru al acestui partid indiferent de lupta politică care se duce”, a declarat Geoană, referindu-se la decizia BPN al PSD de a-l suspenda din partid pentru șase luni.
Mircea Geoană a susținut că dreptul de opinie în partid trebuie să rămână necenzurat. „Dreptul de a-ți apăra imaginea și de a vorbi liber într-un partid trebuie să rămână necenzurat”, a spus el.
Geoană a susținut că decizia BPN „nu are temei statutar”, pentru că o astfel de hotărâre trebuie luată de organizația din care el face parte, respectiv cea din Dolj.
„Din punctul meu de vedere, această decizie nu are temei statutar, pentru că organizația din care fac parte, cea de la Dolj, este chemată eventual să discute astfel de subiecte (…) Decizia (n.r. de suspendare) aparține organizației de la Dolj, cu care o să mă sfătuiesc, ca un bun prieten și bun coleg”, a menționat el.
Geoană a adăugat că nici decizia anterioară, prin care i-a fost impus un așa-zis „moratoriu”, nu a fost statutară.
„S-a impus o așa zisă silentio stampa, un moratoriu de comunicare pentru mine, nu are nici temei statutar și, mai mult, a fost făcut la ceea ce am spus și spun în continuare că partidul trebuie să aibă o relație structurată cu liberalii și cu PC. Pentru acesta a fost luată decizia din 16 august”, a precizat senatorul.
El a mai spus că, în luna iulie, era catalogat de unii din conducerea partidului ca fiind singurul reprezentant care susține o alianță cu liberalii, iar astăzi PSD are discuții cu liberalii „pentru a merge mai departe”.
„Din punctul meu de vedere, aș aștepta ca toți cei din conducere, indiferent cum au votat, în favoarea mea sau în defavoarea mea, să înțeleagă că ceea ce reprezint și ceea ce doresc să fac în continuare în partid este un lucru util. Este păcat că intrăm într-o zonă a derizoriului”, a afirmat Geoană.
Fostul președinte al PSD a menționat că el nu a atacat partidul, ci doar a făcut referiri la unii membri ai formațiunii.
„Dacă m-am referit la unul sau alții dintre colegii noștri, este dreptul fiecărui membru de partid”, a arătat senatorul PSD.
Social-democratul a declarat că ar fi preferat ca persoanele din conducere care au votat împotriva sa să fie fie alături de el împotriva adversarului comun.
„Nu cred că lupta de putere din interiorul partidului este calea de urmat pentru noi”, a opinat el.
Geoană a precizat că ar dori ca subiectul să fie încheiat și că o ecaladare a acestuia reprezintă o ocazie pentru adversarii politici de a ataca PSD.
„A escalada această chestiune este o ocazie pentru adversarii politici să ne atace și să ne slăbim și poziția de negociere cu liberalii”, a fost de părere Mircea Geoană.
Întrebat dacă recunoaște acestă suspendare, Mircea Goană a răspuns că, din punctul său de vedere, continuă să fie un membru al acestui partid.
„Sunt un om care își va face datoria și aici, la Senat, și în organizația din care fac parte și îmi voi folosi toată experiența mea, tot respectul de care mă bucur în partid și în afara partidului pentru a pune umărul la acest proiect care, sper, să aibă finalitate. Ideea unei opoziții unite care, în februarie, să dea jos Guvernul Boc și regimul Băsescu-Boc este un proiect mai important decât lupta de putere din interiorul PSD”, a subliniat Mircea Geoană.
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a fost suspendat pentru șase luni din PSD, decizia fiind luată, luni, de Biroul Permanent Național.
Sancțiunea suspendării din calitatea de membru al PSD pe o perioadă de 6-12 luni este prevăzută în Statutul PSD la articolul 12, alineat 5.
„Sancțiunile prevăzute la art. 12 alin. (2) și (5) se hotărăsc de organele de conducere ale organizației care a hotărât primirea în partid a celui ce urmează a fi sancționat, cu votul majorității membrilor acestora și vor fi confirmate de organul ierarhic superior”, stilulează primul alineat al următorului articol al Statutului.