Geoană: Puterea de dreapta va încerca să fraudeze masiv alegerile, cum a făcut și la locale



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Craiova, că puterea de dreapta va încerca să cumpere voturi și să fraudeze electoral masiv alegerile parlamentare din toamnă, așa cum a făcut și în cazul alegerilor locale. „Unii, cei care sunt azi la putere și și-au umplut buzunarele cu bani, vor continua să încerce să cumpere voturi pe bani și vom asista la același circ ieftin în care instituțile statutului se vor preface că văd și de fapt nu vor face nimic să pedepsească această fraudă electorală masivă pe care puterea de dreapta încearcă să o folosească acum, așa cum a folosit-o și la alegerile locale care s-au încheiat”, a declarat Geoană.
Liderul PSD a arătat că Guvernul pregătește deja pungile cu făină și ulei, tricouri, pixuri și brichete cu nume de partide și de candidați pe ele.