Inițiativă

Geoană: PSD va depune moțiune de cenzură până la 10 septembrie

Geoană: PSD va depune moțiune de cenzură până la 10 septembrie
Geoană: PSD va depune moțiune de cenzură până la 10 septembrie

Președintele PSD Mircea Geoană a anunțat, ieri, într-o conferință de presă la Bran, că liderii partidului vor propune forurilor formațiunii depunerea unei moțiuni de cenzură până în data de 10 septembrie.
Geoană a spus că „Guvernul Tăriceanu a pierdut încrederea românilor și a majorității partidelor politice românești”, „a eșuat” în fața populației, are „o prestație lamentabilă” în atragerea fondurilor europene, iar „ineficiența” și „incompetența” acestuia dăunează țării.
Liderul PSD a mai spus că „a venit clipa” ca, după trei ani de guvernare neperformantă, România să aibă un alt Guvern, care să răspundă priorităților țării.
Mircea Geoană a subliniat faptul că proporția pe care PSD o deține în Parlament și rezultatele obținute la scrutinul din 2004 îndreptățesc formațiunea să facă parte din guvernare.
Întrebat dacă la negocierile pentru formarea noului Guvern PSD va impune ca o condiție nominalizarea unui reprezentant al său ca premier, Mircea Geoană a răspuns: „De ce nu?”.
Geoană a arătat că nu este o condiție obligatorie ca PSD să dețină premierul în noua guvernare, dar a subliniat că i se pare normal ca PSD să fie reprezentat în noul Guvern, potrivit ponderii sale parlamentare.
În ceea ce privește procedura care va fi urmată după depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu, Geoană a precizat că aceasta va fi stabilită în urma unor consultări transparente cu partidele politice și cu președintele Traian Băsescu, pentru formarea unui nou guvern.
Geoană a precizat totodată că PSD nu are de gând să sprijine un guvern de orientare de dreapta.
Liderul social-democrat a mai arătat că PSD va contribui în orice formulă la asigurarea unei guvernări competente, fapt care include participarea PSD la guvernare. Întrebat dacă PSD dorește să formeze de unul singur Guvermul, Geoană a arătat că această decizie urmează a fi luată doar în urma consultărilor cu partidele parlamentare și cu președintele Traian Băsescu.
Liderul PSD a mai arătat că PSD dorește să contribuie „în orice formulă politică” pentru asigurarea unei guvernări competente. Deocamdată, liderul social-democrat a subliniat că solicitarea fundamentală a PSD este ca în urma discuțiilor cu privire la formarea noului guvern să se asigure o guvernare care să pună dreptul cetățenilor pe primul loc.
Geoană a mai precizat că decizia PSD de a depune moțiunea de cenzură urmează a fi supusă aprobării Comitetului Executiv al partidului și forurilor statutare ale PSD.
Liderul PSD a acuzat faptul că Guvernul Tăriceanu a pierdut încrederea românilor și a partidelor parlamentare și a eșuat în a transfera către români avantajele creșterii economice din ultimii ani.
„Această situație nu mai poate continua. A sosit clipa ca România să aibă un nou guvern capabil să răspundă necesităților sale. A venit clipa discuțiilor transparente între forțele politice responsabile pentru rezolvarea acestei crize”, a conchis Geoană.

Recomandări

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci