Geoană: PSD trebuie să repornească motoarele pentru a înlătura actuala putere



Geoană: PSD trebuie să repornească motoarele pentru a înlătura actuala putere
Geoană: PSD trebuie să repornească motoarele pentru a înlătura actuala putere

Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, în deschiderea Școlii de vară a partidului de la Vatra Dornei, că formațiunea pe care o conduce trebuie să repornească motoarele pentru a înlătura actuala putere.
Geoană a criticat dur Coaliția de guvernământ, Alianța DA, dar și pe președintele Traian Băsescu, susținând că aceștia au ca scop principal distrugerea PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Deși am avut pierderi mari de primari și aleși locali, suntem în continuare cel mai puternic partid”, a spus liderul PSD.
El a susținut că PSD are în continuare cel mai mare număr de aleși locali, cel mai important grup parlamentar, motiv pentru care partidul are obligația față de populația României să vină cu un răspuns social-democrat la situația țării.
Potrivit lui Geoană, proiectul PSD este de a face din România o țară în care să se poată trăi decent.
Geoană a susținut că, deși Alianța și-a făcut „propagandă” electorală acuzând PSD ca fiind purtător al „răului” și partid de neocomuniști, actuala putere este, de fapt, cea care a pus frâne dezvoltării României.
Liderul PSD a mai apreciat că Traian Băsescu nu are dreptul moral de a conduce țara, fiind „legat de structurile fostului regim totalitar”. El a reamintit că în ultima dezbatere televizată din campania electorală Băsescu a spus: „Adriane, țara trebuie să aleagă între doi comuniști”.
„Trebuie să ne opunem acestor guvernanți, pericolul fiind excesul de neoliberalism și ca România să fie guvernată egoist”, a mai spus Geoană în discursul său.
Președintele PSD a adăugat că nimeni și nimic nu va face ca actuala conducere a partidului să nu-și poată duce mandatul până la capăt, de câștigare a alegerilor. „PSD este în logică de campanie, guvernarea actuală fiind în faza de descompunere, iar pentru partid 2007 este un an de campanie electorală, pentru alegeri anticipate și pentrtu primele alegeri din România pentru Parlamentul European”, a spus Geoană în finalul discursului.
Președintele PSD Mircea Geoană și mai mulți membri din conducerea partidului, președinți de filiale și parlamentari, dar și membri ai „Generației 2008” participă, vineri și sâmbătă, la Vatra Dornei, la Școala de vară a PSD. Printre participanți se numără, ca invitat, și președintele Pro Democrația, Cristian Pârvulescu.
Tema Școlii politice de vară a PSD este „Alternativa social-democrată, provocări pentru PSD în România europeană”.
În cadrul lucrărilor Școlii de vară vor fi organizate instruiri tehnice cu purtătorii de cuvânt, cu managerii de campanie electorală și cu reprezentanții „Generației 2008”. În închiderea Școlii de vară de la Vatra Dornei participanții vor adopta o declarație politică.