Geoană: Președintele ar dori să se întâlnească luni cu liderii partidelor care pot face majoritate



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la sediul PSD, după consultările de la Cotroceni, că șeful statului a transmis că ar dori ca luni să aibă o întâlnire cu liderii partidelor care pot ajunge la o formulă parlamentară majoritară, pentru a putea vorbi ulterior de formarea Guvernului. „Președintele (Traian Băsescu, n.r.) a spus că ar dori ca luni să aibă o întâlnire cu liderii de partide care pot ajunge la o formulă majoritară ca de acolo să putem să construim, dacă vom fi și noi în această formulă, pașii pentru formarea Guvernului, programul de guvernare și prezentarea formulei guvernamentale în Parlament”, a spus Geoană.
Geoană a susținut că, în cadrul consultărilor de la Cotroceni PSD, a pretins în continuare funcția de premier, în conformitate cu mandatul primit de electorat, el arătând că PSD a câștigat alegerile.
Potrivit lui Geoană, șeful statului ar fi răspuns că „o soluție de reprezentare corectă a voinței electoratului este un lucru pe care îl susține”.
Liderul PSD a arătat că în acest week-end „lucrurile vor merge către consultări formale” între partidele parlamentare.
El a mai spus că s-a și glumit în cadrul consultărilor de la Cotroceni, transmițându-i șefului statului că PSD este „soluția morală” pentru a guverna.
Geoană a arătat că o majoritate de 60-70% se poate construi în trei variante luate câte patru. El a arătat că, imediat după ce se va consulta cu colegii din conducerea PSD, va suna toți președinții de partide parlamentare.
„Ne vedem cu toții oricum. Ordinea nu are o importanță deosebită. Ne vom vedea cu liderul PNL și echipa sa, cu liderul PDL și echipa sa și cu cei de la UDMR”.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

PSD a revenit după o lună la ședințele coaliției, cu Gheorghe Șoldan în delegație, și a susținut continuarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern
Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern