Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, la Școala de Vară a PSD de la Vatra Dornei, că la viitoarele alegeri partidul va asocia o ofertă politică la nivel național cu o ofertă la nivel local, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Geoană a spus că introducerea acestei asocieri de oferte este un semn de recunoaștere a descentralizării, care va continua nu numai în partid, dar și în viața publică românească.
Potrivit acestuia, ofertele locale vor veni în completarea ofertei naționale, care se va referi la problemele importante, precum pensiile, sistemul sanitar sau învățământ.
Președintele PSD a apreciat că românii sunt din ce în ce mai interesați de ceea ce se întâmplă la ei în comunitate, în județul lor, iar această asociere de oferte va determina construirea „unui lucru mult mai dens și mai serios”.
Totodată, Geoană a arătat că reforma partidului „în sens larg și serios” trebuie să continue în ritm accelerat, fiind și o chestiune de adaptare la societate, care se schimbă într-un ritm rapid.
„Se schimbă România într-un ritm pe care nici noi nu-l simțim”, a spus Geoană, arătând că un partid trebuie să vină în întâmpinarea acestor schimbări.
Președintele PSD Mircea Geoană și mai mulți membri din conducerea partidului, președinți de filiale și parlamentari, dar și membri ai „Generației 2008” participă, vineri și sâmbătă, la Vatra Dornei, la Școala de vară a PSD. Printre participanți se numără, ca invitat, și președintele Pro Democrația, Cristian Pârvulescu.