PSD i-a dat o pălmuță din vârful degetelor Lui Mircea Geoană, pentru că nu-și permite să-l arunce din scaunul de „număr doi” , fie și simbolic al țării, astfel consumând un episod vioi în parcursul cenușiu de partid de opoziție, într-o vreme în care este condamnată la o obositoare neputință.
Neîndoielnic că, dincolo de armura fragilă de președinte al Senatului, Geoană era cel mai la îndemână în a fi dezarmat. Este o sumă de vulnerabilități și poartă povara de a fi fost o mare dezamăgire. Doar că are o cârcă exersată, iar diversele jocuri și legea compensației i-au permis ca, după ce a dat-o răsunător în bară, să rămână deținătorul unei puteri aparente. Drept este că această aură tremurândă a fost întunecată de frigul lui 1 Decembrie, la Arcul de Triumf și de vorbele grele ale lui Băsescu, după care fostul său adversar cară un munte de mizerie, rămasă neridicată din campania electorală.
Nu știu ce l-a îndemnat pe Geoană să se exorcizeze, zgândărind memoria colectivă prin justificarea unei slăbiciuni de neînțeles. Cert este că, după această operațiune, cel mai vizibil efect a fost activarea poreclei sale de coșmar și, în final , reducerea la starea de suspendat temporar. Poate de acum, timp de șase luni, să predice în pustii, după cum s-a exprimat, dar cu vorbe mai simple, deputatul Moldovan, care cândva se plimba mândru cu „condamnatul” în trăsurică, pe la nunțile programate strategic în campanie.
De fapt, Mircea Geoană se află într-o falsă disidență. El nu își recunoaște pedeapsa, iar scaunul de la Senat rămâne neatins, căci, realist vorbind, este singura poziție de putere de prim rang pe care o are și la care poate spera opoziția. Doar că este plină de sârg în a o goli de conținut. PSD are nevoie de președintele Senatului, fie și decorativ, dar, pedepsit, președintele Senatului trebuie să umple singur, cu substanță, această demnitate.
Până să o facă, dacă poate, va trebui să înfrunte hărțuielile cotidiene de felul: „Aș vrea să vă rog, domnule președinte, ca în fiecare zi de luni să veniți dumneavoastră la ora 15.00, să vă arătați pe aici, pentru că lumea se uită la televizoare și, văzând că nu este președintele, nu vin nici senatorii”. Berceanu dixit. Nu e mult timp de când PDL îi voia capul, invocând varii defecțiuni în conducerea ședințelor Senatului. Ironie, Geoană, cu răzvrătirile de rigoare, își făcea treaba, chiar lăsând impresia că se dedică parlamentarismului „24 din 24” – spun gurile rele – din teama aprigă de a nu fi suspendat în lipsă.
Prin suspendarea de șase luni, Geoană, altfel simplu membru de partid, devine opozant oficial în interiorul PSD. Alegoric, în ziua când Victor Ponta a luat pauză de la intransigență, ca să meargă la Cotroceni, la jocul de-a discuția cu președintele Băsescu. Și în ziua când PSD și PNL, însoțite de micul PC, au intrat într-o armonie oficială, după o perioadă de false și zgomotoase supărări.
Morala este că fiecare partid care se respectă are permanent nevoie de „oi negre” și de reînprospătarea „turmei”, măcar de dragul bon-ton-ului democratic. Mircea Geoană este doar ultimul venit, adevărat cu poziția cea mai înaltă, într-un club transpartinic de supraviețuitori, perdanți sau neînțeleși, care se regenerează îndeosebi în perioadele fierbinți electoral. Nimic nu se pierde, totul se reciclează la momentul potrivit.
Indira CRASNEA
