Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că majoritatea parlamentară care se va forma după alegerile din 30 noiembrie trebuie să guverneze, pentru că România „nu este o țară bananieră în care pofta cuiva e mai puternică decât voința poporului”, și nu își permite să intre într-o criză. Geoană a afirmat că majoritatea care se va forma în Parlament după alegerile din 30 noiembrie trebuie să guverneze țara, pentru respectarea principiilor democratice, oricât „s-ar băga cineva în seamă”.
Liderul PSD a spus că cel mai grav lucru care s-ar putea întâmpla este ca România să treacă printr-o criză instituțională sau constituțională după alegerile parlamentare, situație care ar duce la accentuarea crizei care a prins deja România în vârtej.
„Nu suntem o țară bananieră în care pofta cuiva e mai puternică decât voința electoratului”, a continuat el.
Geoană a spus că România nu poate pierde timp cu blocaje legate de formarea guvernului, iar noul Guvern ar trebui să „intre serios în pâine”, după Sărbătoarea Sfântului Ion, având nu doar un buget aprobat, ci și un plan de măsuri anticriză.
„Orice zi pierdută în scandal și instabilitate vulnerabilizează România. Aviz celor care se gândesc la astfel de scandaluri”, a declarat el.
Liderul social-democrat a făcut aceste afirmații la o întâlnire cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României.
Geoană a prezentat câteva măsuri dintr-un „plan anticriză”, pe care PSD ar intenționa să le aplice în eventualitatea în care va ajunge, în urma alegerilor, la guvernare.
Una din măsurile enumerate de Geoană a fost schimbarea modului de calcul a prețului la gaze naturale și energie electrică pentru consumatorii vulnerabili, prin aplicarea Directivei 54 a Uniunii Europene.
O altă măsură enunțată de el a fost acordarea unor ajutoare în valoare de 200.000 lei pentru IMM-uri, ca subvenționare a dobânzii, suportate de stat, și transformarea CEC într-o bancă pentru susținerea și creditarea IMM-urilor.
De asemenea, liderul social-democrat a apreciat că se impune analizarea posibilității, într-o discuție Guvern- BNR- bănci comerciale, a înființării unui sistem de creditare pentru IMM-uri, în care statul să preia, ca subvenție, parte sau totalul dobânzii creditului.
Geoană a spus că astfel de măsuri sunt necesare în condițiile în care cea mai mare parte a băncilor au încetat să acorde credite, pe fondul crizei financiare mondiale, situație care ar putea duce la riscul prăbușirii economice dacă statul nu intervine pentru să asigure linii speciale de creditare.
Liderul PSD a avertizat asupra riscului ca România să depășească, la finalul actualului exercițiu bugetar, un deficit bugetar de peste 3% și să ajungă în situație Ungariei, care, având nevoie de lichidități, a apelat la un împrumut de 8,7 miliarde de la UE, dar a trebuit să încheie un nou Acord stand-by cu FMI, pentru că avea un deficit mai mare de 3%.
În acest sens, el a afirmat că este obligatoriu ca deficitul bugetar, la finalul actualului an, să nu treacă de 3%.
Geoană a mai spus că sensul victoriei lui Barack Obama în cursa pentru Casa Albă nu este doar că un guvern republican se schimbă cu unul democrat, ci că se impune găsirea unui nou echilibru între piața liberă și stat.
El a apreciat că victoria lui Obama reprezintă înfrângerea proiectului inițiat în anii 80, care milita pentru un stat minimal și o economie dictată de piața liberă.
Geoană a arătat că România nu are de ales între un stat minimal și unul intervenționist, ci să impună un stat care să fie activ în economie, „acolo unde trebuie și cât trebuie”.
’Nu e un regim de slăbire prin care scăpăm de kilograme tăind o mână sau un picior, putem slăbi și făcând sport și mâncând sănătos’, a spus Geoană, menționând că metafora ilustrează viziunea sa despre rolul statului.
Liderul social-democrat le-a spus reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie a României că PSD, dacă va ajunge la guvernare, va menține cota fiscală de 16%, va reduce la jumătate numărul taxelor, va înjumătăți numărul avizelor pentru înființarea unei firme și va introduce deduceri din profitul impozabil pentru investiții în educație și sănătate.