Geoană: Noua Odonanță a Guvernului privind salariile dascălilor, act de sfidare a statului de drept



Președintele PSD, Mircea Geoană, a acuzat, marți, într-o conferință de presă, Guvernul, de lipsă de bun-simț elementar, democratic și politic, precum și de sfidarea statului de drept, pentru emiterea, luni seară, a OUG de abrogare a primei Ordonanțe referitoare la salariile profesorilor. „Cred că este un act de sfidare a statului de drept din România, fără precedent. Nu am crezut că, vreodată, vom asista la o situație care sfidează orice brumă de bun-simț în politica și în legiferarea din statul român”, a comentat Geoană acțiunea Guvernului.
Liderul PSD a arătat, de asemenea, că gestul Guvernului este unul inacceptabil într-un stat de drept.”Este inacceptabil ca în plin proces de dezbatere parlamentară a unei Ordonanțe de Urgență și în plin proces de evaluare de către Curtea Constituțională a aceleiași Ordonanțe de Urgență, Guvernul să aplice, efectiv, lipsit de bun simț elementar, democratic și politic, o metodă de neacceptat într-un stat de drept”, a arătat Geoană.
El a precizat că Guvernul încearcă să facă promisiuni pe spatele Executivului și Parlamentului viitor.
„Dacă premierul Tăriceanu dorește să facă un gest minim pentru dascăli, nimic nu îl împiedica să spună că o creștere, în limita pe care o consideră Guvernul acceptabilă astăzi, se aplică de la 1 octombrie, de când legea a intrat în vigoare și de când Ordonanța de amânare a anulat aceste efecte”, a subliniat Geoană.
El a precizat că Tăriceanu încearcă să iasă dintr-o „situația imposibilă” și, după, o greșeală de neacceptat, a făcut o greșeală care este în acest moment „de nesuportat”.
„Este un gest fără precedent în istoria de 18 ani de democrație și de relații între Executiv și Legislativ în România. Este o simplă promisiune, fără acoperire. Este promisiunea unui șef de partid, nu a unui premier. Nimeni nu poate să angajeze viitorul Parlament și Guvern în limite complet arbitrare”, a conchis liderul PSD.
Guvernul a decis, luni, prin ordonanță de urgență, ca salariile profesorilor să fie majorate gradual cu până la 28%, de cele mai mari creșteri în procente urmând să beneficieze în principal cadrele didactice cu venituri reduse, a anunțat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Majorarea salarială va fi efectuată în două etape, respectiv de la 1 martie, dată până la care ar putea fi aprobat bugetul pe 2009 de către Parlament, și 1 septembrie 2009.
„Creșterile salariale ale profesorilor în 2009 vor fi efectuate gradual, în funcție de venituri. Astfel, cadrele didactice care au cele mai mici venituri vor primi cea mai mare majorare în procente, respectiv cei care au salariile mai mari vor primi o majorare în procente mai redusă. Pentru treptele cele mai de jos de salarizare în sistemul didactic, fie că este vorba de preuniversitar sau universitar, sunt procentele cele mai mari”, a explicat șeful Guvernului.
El a precizat că media creșterilor salariale de 10% prevăzută în proiectul de buget pe 2009 înaintat Parlamentului nu va fi depășită, astfel încât echilibrele macroeconomice să fie menținute.
„Aceasta este cea mai potrivită soluție pe care bugetul o poate suporta, nu am luat o decizie care să afecteze negativ economia. Decizia noastră se vrea și o invitație la dialog pentru sindicatele din învățământ. Fac apel la sindicate să sprijine această ordonanță, pentru că este singura soluție care împacă atât așteptările profesorilor, cât și constrângerile economice. Discuțiile ar trebui să se concentreze acum pentru acordul privind legea salarizării unitare pentru întreg sistemul bugetar”, a afirmat Tăriceanu.