Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, la Craiova, că în perioada următoare ministrul Finanțelor va face o evaluare a resurselor bugetare întrucât „situația este mult mai proastă” decât cea anticipată, asigurând că prioritățile programului de guvernare se vor regăsi în bugetul pe 2009. Mircea Geoană a afirmat, într-o întâlnire cu presa, că în „agenda publică a cetățeanului” au apărut discuții legate de asumarea angajamentelor făcute în campania electorală de cele două partide aflate la guvernare, PSD și PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Multă lume vorbește de o anumită diferență între angajamentele făcute în campanie și de PSD, dar și de PDL, și de mine, și de domnul Boc, și de domnul președinte Traian Băsescu. Participarea noastră la guvernare reprezintă o garanție că cei cu venituri mici în România nu vor fi cei sacrificați într-o perioadă mult mai dificilă din punct de vedere economic și social”, a declarat Geoană.
El a spus că principalele categorii sociale cu venituri mici vor fi „prioritare” pentru PSD, Geoană asigurând că formațiunea social-democrată „se va bate și va veghea” ca în discuțiile pe proiectul de buget pe anul 2009 resursele să fie alocate în mod corespunzător.
„Participarea noastră la guvernare este motivată în special pentru că suntem chemați să apărăm electoratul care ne-a votat. Acest electorat ne-a spus că dorește ca PSD să fie la guvernare, dar în condiții în care să putem, în limita bugetului, să acordăm sprijin categoriilor vulnerabile. Mă refer aici la muncitori, la profesori, cadre medicale, de pensionarii de la CAP și cei cu pensii mici”, a afirmat Geoană.
Liderul social-democrat susține că angajamentele electorale sunt „analizate” de Ministerul Finanțelor.
„Toate aceste angajamente de natură socială sunt analizate acum, împreună cu Ministerul Finanțelor, pentru că banii vin de acolo, și vreau să asigur că va exista din partea noastră o dorință expresă de a putea să garantăm categoriilor de public, și mă refer aici inclusiv la familia tânără și la tinerele mame, condiții corecte de sprijin din partea societății”, a spus Geoană.
Președintele Senatului apreciază că situația financiară a țării este „mult mai proastă” decât a fost preconizată, ministrul Finanțelor urmând în perioada următoare să facă o „evaluare a resurselor bugetare”.
„Cred că bugetul va fi adoptat până în luna ianuarie. De aceea nu vă cerem atât de mult, doar câteva săptămâni, ca să poată și ministrul Finanțelor să-și facă o evaluare a resurselor bugetare. Din păcate, situația este mai proastă decât o anticipam, dar din punct de vedere al reflectării în buget a acestor priorități sociale, ele se vor regăsi acolo”, a mai spus Geoană.
El a mai menționat că sunt probleme în domeniul veniturilor bugetare provenite din încasări, dar și la deficitul bugetar care este mai mare decât cel anunțat de Cabinetul Tăriceanu.
„Vorbesc de deficitul bugetar și de încasările la bugetul de stat, unde se pare că este marea problemă. Există un deficit mult mai mare decât cel anunțat de fost guvern și, într-adevăr, în ultimele două luni de zile există o scădere semnificativă a încasărilor la bugetul de stat”, a spus Geoană.
Președintele PSD a mai spus că, după o „radiografie” a situației financiare în care se află România, se vor aloca și resursele bugetare în funcție de prioritățile programului de guvernare.
„Este evident necesar să facem o radiografie completă a situației bugetare a țării și, la proiectul de bugetul pe 2009 și vom vedea care sunt resursele de care dispunem și le vom aloca în funcție de prioritățile programului de guvernare”, a mai spus Mircea Geoană.
Premierul Emil Boc a confirmat, luni, că Executivul nu dispune încă de o evaluare clară privind execuția bugetară pentru 2008 și a arătat că date referitoare la situația bugetară din acest an și prognoza pentru 2009 vor fi disponibile în prima parte a lunii ianuarie.
„Nu avem situația finală pe anul 2008, adică ce a însemnat execuția bugetară. Probabil că în prima parte a lunii ianuarie vom avea situația reală a anului 2008 și prognoza pentru 2009”, a spus Boc, la Realitatea TV.
El a confirmat totodată că, luni, vor avea loc noi discuții informale privind proiectul de buget pentru 2009, înaintea ședinței de marți a Guvernului.
Surse ministeriale au declarat, agenției MEDIAFAX, sâmbătă, după o primă reuniune informală a Guvernului privind proiectul de buget pe 2009, că premierul Emil Boc a cerut miniștrilor noi documente pentru o evaluare clară și exactă a situației financiare actuale, în condițiile în care situația financiară nu este încă știută exact.
Sursele citate au mai precizat atunci că ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, va discuta, luni, cu miniștrii, într-o nouă reuniune informală, despre veniturile colectate la buget în 2008 și prognoza acestor venituri pentru 2009.
Proiectul de buget pe 2009 aprobat de fostul Guvern la sfârșitul lunii octombrie și neavizat încă de Parlament va fi retras de pe ordinea de zi a Legislativului.