Geoană merge în SUA, pentru Convenția Partidului Democrat și pentru întrevederi la Washington



Președintele Comisiei de politică externă din Senat, Mircea Geoană, va face o vizită în SUA, perioada 4-7 septembrie, pentru a participa la Convenția Partidului Democrat, de lansare oficială a candidaturii lui Barack Obama la alegerile prezidențiale din Statele Unite.
Conform unui comunicat remis vineri agenției MEDIAFAX, Mircea Geoană va participa și la International Leaders’ Forum organizat de National Democratic Institute în marja Convenției Democrate. Pe agenda discuțiilor se află teme legate de sărăcie și metode de prevenire și solutii de ieșire, evoluții democratice la nivel mondial, dar și de rolul Statelor Unite în lume. Evenimentul va fi gâzduit de Madeleine Albright, fost Secretar de Stat în cadrul Administrației Clinton, și de Kenneth Wollack, președinte NDI.
De asemenea, Mircea Geoană va avea, la Washington, o serie de întrevederi cu membri ai Administrației Obama și cu membri ai Congresului Statelor Unite pentru a discuta despre întărirea dimensiunii parlamentare, economice și științifice a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, Geoană se va întâlni și cu conducerea Institutului Aspen US, cu reprezentanți ai mass-media americane și cu reprezentanți ai comunității românești din SUA.