Partidul Social Democrat va organiza, astăzi, la Craiova, primul miting pentru demiterea lui Traian Băsescu, la manifestație, care va fi organizată la Casa Studenților și la care va fi prezent și Mircea Geoană, fiind așteptate peste 2.500 de persoane.
Liderul PSD Dolj, deputatul Ion Călin, a afirmat, ieri, că PSD a decis ca prima manifestație pentru demiterea președintelui Traian Băsescu să aibă loc la Craiova.
“Ne așteptăm la un număr de peste 2.500 de oameni. Noi îi spunem manifestației că este una regională, pe zona Olteniei, întrucât și-au anunțat prezența și președinți din organizațiile din celelalte județe. O să amplasăm și monitoare pentru ca lumea care va veni să poată vedea ce se întâmplă în sală”, a declarat Ion Călin.
Secretarul general al PSD, Titus Corlățean, a fost desemnat, luni, director de campanie al social-democraților, el urmând să coordoneze echipa de campanie a PSD în ceea ce privește referendumul de demitere a șefului statului. Corlățean a spus că PSD va avea o campanie activă, bazată pe mobilizarea membrilor de partid.





