Geoană: Guvernanții din România au eșuat lamentabil în a anticipa criza



Președintele Senatului, Mircea Geoană, afirmă pe blog că modelul românesc de guvernanță este rudimentar și depășit, iar guvernanții români „au eșuat lamentabil în a anticipa” actuala criză economică.
„Iluzia că această criză trece și ne revenim «natural» fără reclădirea din temelii a sistemului politic, a modelului de guvernanță și a modelului economic s-a risipit. Trebuie să recunoaștem aceste deficiențe structurale și să le îndreptăm cât nu e prea târziu. Dacă nu facem asta, poate vom relua creșterea, dar cu siguranță nu ne vom dezvolta”, scrie Geoană.
Potrivit președintelui Senatului, modelul românesc de guvernanță este rudimentar și depășit. „În România, guvernanții au eșuat lamentabil în a anticipa această criză. Nu acesta a fost însă cel mai grav lucru. Cel mai grav a fost faptul că nu au avut un set clar de priorități (ce facem?), apoi că nu au avut un set clar de instrumente (cu ce facem?) și apoi că nu au avut un set clar de proceduri (cum facem?). Modul în care Guvernul s-a comportat în fața crizei a semănat cu situația în care casa a luat foc, iar pompierii trag fiecare de câte un capăt al furtunului”, afirmă Geoană.
El susține că neștiința sau lipsa de experiență nu constituie scuze, ci factori agravanți. „Aportul de competență externă – FMI, BM, UE – nu compensează lipsa de competență internă și, mai ales, inadecvarea obiectivelor politice ale managerilor naționali ai crizei la soluțiile ieșirii din criză. Managerii externi nu au fost aleși de nimeni și nu au responsabilitatea guvernării delegată de către cetățenii români”, scrie social-democratul.
De asemenea, el susține că modelul economic bazat pe industrii care nu sunt productive, export de forță de muncă ieftină și menținerea a 40% din populație în mediul rural -aducând 7-9% din PIB – este nesustenabil. Geoană mai afirmă că sistemul politic și clanurile politico-economice reprezintă principalul obstacol în calea dezvoltării, al traversării solidare a perioadelor dificile și a distribuției creșterii economice pentru toată populația.
Parlamentarul adaugă că folosirea integrală a pieței interne este obligatorie. Fostul ministru scrie că dependența exclusivă de piețele vestice ne leagă de crizele de acolo. „Schimbările bruște și importante în economia internațională activează deficiențele structurale ale economiei românești”, se arată în postarea acestuia.
De asemenea, Mircea Geoană afirmă că simpla apartenență la UE nu aduce de la sine convergență și nu reduce decalajele cu celelalte state membre. „Nu toate crizele sunt ciclice. Cea pe care o traversăm este o criză structurală a economiilor dezvoltate și a «periferiilor» acestora, cum este România”, scrie Geoană.
Potrivit acestuia, disciplina macroeconomică este indispensabilă și trebuie făcute „provizii” în vremuri bune pentru cele grele, iar dependența exclusivă de capital străin și absența unui capital autohton robust sunt riscante în astfel de momente.