Președintele Senatului, Mircea Geoană, susține că este momentul ca în Parlament și chiar de la Cotroceni să se revină asupra menționării presei în Strategia de apărare, dat fiind că reprezentanți ai Parlamentului European au adresat mesaje scrise Legislativului pe această temă.
Geoană a precizat, vineri, că a primit o scrisoare din partea liderilor grupurilor liberal, socialist și al Verzilor din Parlamentul European, în care aceștia arată îngrijorare față de introducerea presei în Strategia de apărare.
Fostul președinte al PSD a spus că liderii celor trei grupuri din PE își exprimă „preocuparea” față de intenția introducerii în Strategia Națională de securitate „așa-zisa problemă a presei”, el referindu-se la introducerea ca vulnerabilitate și a unor campanii de presă care ar urmă influențarea deciziilor statului.
„Sunt invocate de o manieră oficială faptul că o astfel de prevedere care fi susținută de Parlament și susținută în continuare de președinție, încalcă în mod flagrant dispozițiile Cartei drepturilor fundamentalea ale omului și ale Convenției drepturilor omului”, a afirmat el.
Președintele Senatului a menționat că scrisoarea celor trei, adică punctul de vedere „al unei părți fundamentale ale PE”, arată că intenția oficialităților de la București „provoacă deja semnale foarte serioase”.
„Cred că este momentul ca în Parlament și chiar de la Cotroceni să se revină asupra acestui punct. Este clar că este un punct sensibil în care încercarea de a duce în sfera securității naționale problematica libertății presei ridică semne de întrebare extrem de serioase și legitime din partea partenerilor europeni”, a declarat Geoană.
Liderii a trei grupuri politice importante din Parlamentul European au adresat scrisori președinților celor două Camere ale Legislativului român, cerând respingerea paragrafului care face referire la mass-media din Strategia Națională de Apărare.
Scrisorile sunt semnate de Martin Schulz – Liderul Grupului S&D, Guy Verhofstadt – Liderul Grupului ALDE și Daniel Cohn-Bendit – Liderul Greens/EFA, fiind adresate președinților celor două Camere ale Parlamentului României și, pentru informare, liderilor grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților.
Oficialii semnatari reamintesc obligația statelor membre de a adopta legi care să nu vină în conflict cu valorile și normele juridice ale Uniunii Europene.
Deputații europeni apreciază că includerea referirilor la campaniile de presă la capitolul vulnerabilități în Strategia Națională de Apărare „reprezintă nu doar un act nedemocratic, ci și o încălcare a articolului 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a articolului 6 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”.
Semnatarii atrag atenția că „este în interesul bunei funcționări democratice a instituțiilor din România să fie garantate și respectate drepturile și libertățile mass-media așa cum sunt ele definite în actele fundamentele ale Uniunii”.
Campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, diminuarea capacității de aplicare a legii de către unele instituții și presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice sunt stipulate ca vulnerabilități în Strategia de Apărare discutată în CSAT în luna iunie.
Comisiile de politică externă ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat favorabil, la sfârșitul lunii august, textul Strategiei Naționale de Apărare, menținând referirea la campaniile de presă ca element de vulnerabilitate.
Comisiile parlamentare de apărare au avut, în cursul acestei săptămâni, o dezbatere asupra Strategiei Naționale de Apărare, discuțiile urmând să continue săptămâna viitoare.