Geoană: După alegeri sunt obligatorii consultări largi pentru un plan de ieșire din criză

Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că după alegerile din 30 noiembrie sunt obligatorii consultări nu doar între partide, ci și cu specialiști în diferite domenii, pentru conturarea unui plan de ieșire din criză și de relansare a economiei. Liderul PSD a spus că astfel de consultări nu trebuie să se limiteze doar la clasa politică, la ele trebuind să participe specialiști în economie și finanțe atât din mediul privat, cât și din mediul academic.
Geoană a afirmat că întreaga clasă politică ar trebui să dea dovadă de luciditate și să lase deoparte lupta politică pentru inițierea unor astfel de consultări, care să includă cei mai buni specialiști, indiferent de culoarea sau simpatiile politice, dar și pe președintele Traian Băsescu, dacă acesta va dori să se implice.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Galați, după întâlnirea cu conducerea combinatului siderurgic ArcelorMittal, că și actualul Guvern, dar în special următorul trebuie să se prezinte în Parlament cu un program care să aibă ca scop diminuarea efectelor crizei economice.
„Și actualul Guvern, dar în special următorul trebuie să se prezinte în Parlament cu un program care să aibă ca scop diminuarea efectelor crizei economice. Dincolo de măsurile generale trebuie să se aibă în vedere probleme punctuale ale unităților economice afectate de criză. Atât managementul, cât și sindicatele trebuie să ajungă la un parteneriat, iar reprezentanții salariaților trebuie să știe că măsurile care se vor lua nu sunt unele care să favorizeze patronatul, ci ca menire menținerea locurilor de muncă”, a declarat șeful statului.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

Leonardo Badea (BNR): Dinamica economică a ultimului sfert de secol în România și nevoia curentă de re-echilibrare a finanțelor publice