Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că „este evident” că PSD a câștigat alegerile din 30 noiembrie, însă, la negocieri, PSD și PDL vor fi „două blocuri egale”, paritatea între ele fiind, practic, totală. Geoană a făcut declarația în replică la afirmația șefului statului referitoare la rezultatul alegerilor.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că PSD este câștigătorul moral al alegerilor, iar PDL este câștigător „de facto”, având mai multe mandate în Parlament decât social-democrații.
„Fiecare își numără cum îi convine”, a spus Geoană, amintind de alegerile locale din vară unde PDL „a avut un strop mai multe voturi”, iar PSD mai multe mandate.
Totuși, Geoană a admis că scrutinul din 30 noiembrie face ca PSD și PDL să devină „două blocuri egale”, eventualele negocieri urmând să se poarte de pe aceste poziții.
„Paritatea este, practic, totală”, a conchis Geoană.