Geoană : Desemnarea șefului DGIPI nu este o decizie politică, responsabilitatea îi revine lui Nica



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, înaintea ședinței BPN, că desemnarea șefului DGIPI nu este o decizie politică, responsabilitatea revenindu-i noului ministru al Administrației și Internelor, Dan Nica. Geoană a spus că problema desemnării șefului Direcției Generale de Informație și Protecție Internă nu va fi abordată în Biroul Permament Național al PSD de luni, întrucât această desemnarea nu va fi una politică.
El a afirmat că noul ministru al Administrației și Internelor, Dan Nica, după ce va fi instalat oficial în funcție, va face nominalizările pentru funcțiile de secretari de stat în MAI și pentru șefia DGIPI.
Întrebat dacă se mai justifică motivul pentru care a demisionat Liviu Dragnea din funcția de ministru al Internelor (bugetul insuficient – n.r.), în condițiile în care noul ministru a spus că MAI dispune de resursele bugetare necesare, Geoană a afirmat că resursele pentru administrația locală sunt cuprinse în bugetele mai multor ministere.
Conducerea PSD a decis, pe 4 februarie, să renunțe la propunerile făcute până la acest moment pentru un post de secretar de stat în MAI și pentru șefia DGIPI, urmând ca social-democrații să facă alte nominalizări.
Conducerea PSD îi avizase inițial pe Ionel Georgescu pentru DGIPI și pe Mincu Silvestru pentru postul de secretar de stat în MAI, iar, potrivit unor surse din partid, aceste nominalizări au fost una dintre cauzele demisiei lui Liviu Dragnea de la conducerea MAI.
Liderul PSD Mircea Geoană declara, săptămâna trecută, că propunerea lui Ionel Georgescu pentru șefia DGIPI a fost trimisă premierului Emil Boc, care însă a percizat că nu a primit nimic și nu știe cine este Georgescu.
PSD a stabilit, în urma discuțiilor din BPN, dar și a celor dintre Mircea Geoană și Traian Băsescu, anterior nominalizării lui Dan Nica pentru MAI, să propună pentru șefia DGIPI o persoană din interiorul Direcției, dar și fostul procuror general Ilie Botoș ar putea fi o variantă.
Surse social-democrate au declarat, pentru MEDIAFAX, că liderii PSD au agreat, înaintea nominalizării lui Dan Nica pentru preluarea Ministerului Administrației și Internelor, ca la șefia DGIPI să nominalizeze o persoană din interiorul Direcției.
Odată cu propunerea oficială a lui Nica pentru MAI, liderii PSD au decis să renunțe la propunerea anterioară pentru DGIPI, Ionel Georgescu.
Sursele citate au arătat că, în contextul deciziei PSD cu privire la șefia DGIPI, fostul procuror general Ilie Botoș reprezintă o variantă teoretică pentru conducerea Direcției.