Președintele PSD, Mircea Geoană (foto), a declarat că declarațiile liderilor PNL și PD privind o necolaborare guvernamentală cu social-democrații constituie o probă de „fariseism politic”.
Geoană a spus că, în condițiile în care PD și PNL dețin, în actuala conjunctură politică, doar câte 15% din mandatele parlamentare, declarațiile liderilor democrați și liberali privind necolaborarea cu social-democrații pe linie guvernamentală sunt o dovadă de fariseism politic.
Președintele PSD a mai apreciat că declarațiile liderului democrat Emil Boc, care și-a nuanțat poziția privind votul parlamentarilor PD asupra moțiunii de cenzură anunțată de PSD, constituie „un joc de poziționare politică pentru discuțiile dintre partide”.
Geoană a spus, referindu-se la aceste eventuale discuții politice ulterioare moțiunii de cenzură, că vor trebui să se axeze pe identificarea unei eventuale noi formule guvernamentale, care să aibă un program de guvernare care să includă obligatoriu măsuri destinate pensionarilor.
Liderul social-democrat a evitat să avanseze posibile soluții guvernamentale după un eventual succes al moțiunii de cenzură și a spus că, în actuala conjunctură, „interesul îngust” al PSD ar fi să nu intre la guvernare, fiind riscant să își asume guvernarea în ultimele luni ale actualului mandat.
Pe de altă parte, el a spus că, dacă președintele Traian Băsescu va respecta, în condițiile eventualului succes al moțiunii de cenzură, cutumele politice, va trebui „să se îndrepte”, pentru desemnarea unui premier, către PSD, care deține cel mai mare număr de parlamentari.
Geoană a adăugat că, dacă Băsescu nu va alege un premier din rândul social-democraților, PSD este „dispus” să discute cu celelalte partide parlamentare constituirea unui program de guvernare, din care să facă parte câteva teme specifice social-democraților.
Liderul liberal, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la finalul ședinței Biroului Politic Central al PNL, că formațiunea pe care o conduce nu ia în calcul o guvernare alături de PSD, subliniind că PNL va trece în opoziție dacă o moțiune de cenzură va fi votată de Parlament.
„Nu se poate pune problema unei guvernări PSD-PNL. Colegii cu care astăzi am discutat nu consideră că aceasta este o opțiune pentru PNL, clar și fără echivoc”, a precizat liderul PNL.
El a mai spus că, deși în unele cercuri ale PSD se vehiculează intens posibilitatea de a intra la guvernare, acest lucru este imposibil alături de PNL.
Liderul democrat, Emil Boc, a declarat, luni, că, atâta vreme cât va ocupa funcția de președinte al PD, interdicția colaborării politice cu PSD va rămâne o teză a Programului politic al democraților.
„Excludem orice colaborare politică PD-PSD la nivel guvernamental. E bine ca PSD să își vadă de drumul lui, ca partid pe care stânga îl revendică. PD e un partid de centru-dreapta, are în programul politic excluderea colaborării politice cu PSD și respectă această teză”, a precizat Emil Boc.
Afirmație
Geoană: Declarațiile PD și PNL privind necolaborarea cu PSD – fariseism politic





