Geoană: Decizia CC privind CSM va avea efecte profunde, greu de anticipat



Președintele Senatului, Mircea Geoană, susține că decizia Curții Constituționale va avea „efecte profunde, greu de anticipat”, menționând că România nu are CSM, într-un moment în care monitorizarea pe justiție continuă, iar aderarea la spațiul Schengen riscă să fie suspendată pe termen nelimitat.
„Decizia de astăzi a Curții Constituționale va avea efecte profunde, care sunt greu de anticipat acum. Într-un moment în care avem probleme majore de credibilitate pe scena internațională, în care monitorizarea pe justiție continuă, iar aderarea la spațiul Schengen riscă să fie suspendată pe termen nelimitat, România nu are acum Consiliu Superior al Magistraturii”, spune Geoană, într-un comunicat transmis marți.
El subliniază totodată că decizia comportă „riscuri majore” și pe plan intern, lăsând practic magistrații români, cel puțin pentru un moment, fără conducere, într-un moment în care instanțele și întregul sistem juridic sunt tot mai solicitate.
„După publicarea motivării deciziei Curții Constituționale, Senatul României va analiza care sunt consecințele procedurale ale acestei hotărâri”, mențuinează Geoană, conform comunicatului.
Curtea Constituțională a admis, marți, ambele contestații ale senatorilor PDL privind validarea celor 11 membri aleși de magistrați, pentru un mandat de șase ani, în noul CSM, precum și a celor doi reprezentanți ai societății civile în CSM.
PDL a susținut că judecătorii Lidia Bărbulescu și Dan Lupașcu și procurorul Dan Chiujdea – aleși în 2004 pentru un mandat de șase ani și desemnați pentru un alt mandat la alegerile din 2010 – nu mai pot exercita un nou mandat.
Legea 317/2004 privind CSM a fost modificată în 2005 prin pachetul legislativ promovat de Monica Macovei – actual europarlamentar PDL -, astfel că prin articolul 51, alineatul (1), s-a statuat că „durata mandatului membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii”.
Constituția prevede, la articolul 133, că „durata mandatului membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”. Constituția nu face referire la imposibilitatea reînnoirii sau prelungirii mandatului de membru al CSM.
Președintele Traian Băsescu a cerut, în 5 ianuarie, în ședința Consiliului Superior al Magistraturii, amânarea alegerii președintelui și a vicepreședintelui CSM până pe 20 ianuarie, după pronunțarea Curții Constituționale în cazul contestației privind validarea listei cu noii membri ai Consiliului.
Băsescu a ținut să menționeze că și el așteaptă decizia CC înainte să promulge o lege. „La fel cum eu nu pot promulga o lege până nu se pronunță CC, nici dumneavoastră nu puteți călca în picioare Curtea Constituțională”, a spus el.
„Faceți ce vreți! Eu am făcut doar o sugestie”, le-a mai spus Băssecu membrilor CSM, adăugând că aceștia pot decide că sunt mai presus de Curtea Constituțională, așa cum au făcut și în alte situații.
A doua zi, și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care este membru de drept în CSM, a cerut amânarea ședinței de constituire a noului CSM, pe motiv că legalitatea validării noilor membri este contestată la Curtea Constituțională.
Magistrații constituționali trebuiau să ia în discuție cele două sesizări în 19 ianuarie, însă dezbaterea a fost amânată atunci de CC pentru 25 ianuarie.
Cei 11 membri aleși în urma scrutinului pentru desemnarea noilor membri ai CSM sunt Lidia Bărbulescu și Mircea Bucurel Aron, din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dan Lupașcu, Alexandru Șerban și Nicolae Horațius Dumbravă, din partea curților de apel, Adrian Toni Neacșu, din partea tribunalelor, Marius Tudose Badea și Cristi Vasilică Danileț, din partea judecătoriilor, George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă curțile de apel, Oana Schmidt Haineală, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, și Dan Nicolae Chiujdea, din partea parchetelor de pe lângă judecătorii.
De asemenea, Senatul a decis numirea Corinei Dumitrescu și a lui Victor Alistar ca reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, pentru un mandat de șase ani.