Geoană: Cred că reprezentanții PC vor fi mai loiali în relația cu PSD pentru că s-au fript



Președintele PSD, Mircea Geoană, a apreciat, duminică, la Mamaia, că reprezentanții PC vor fi mult mai loiali în relația de colaborare cu social-democrații, pentru că „s-au fript” în experiențele de după 2004, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„După ce-au învățat și dânșii din experiențele precedente, cred că s-au fript și sunt convins că de data aceasta va funcționa mult mai bine și mult mai loial această relație pe care am stabilit-o”, a spus Geoană, într-o conferință de presă, el fiind întrebat de un jurnalist dacă nu se teme că PSD ar putea fi trădat de PC, așa cum s-a întâmplat în 2004.
Liderul PSD a spus că deocamdată, în ceea ce privește înțelegerile electorale, dintre partide doar cu PC are o relație de colaborare definită.
„Avem alianțele și parteneriatele noastre, avem o relație cu cei de la PC, cu centrale sindicale, avem relații cu parteneri din mediul ecologist, din mediul asociativ, asociații de pensionari”, a precizat Geoană.